În ultimii ani, în limbajul familiar, mai ales în cel al tinerilor, s-a răspîndit destul de mult o anumită utilizare impersonală a verbului a seca, cu sensul "a enerva, a irita, a plictisi". Verbul este folosit preferenţial la persoana I singular şi la timpul prezent, în formula mă seacă; aceasta a devenit o marcă generală a respingerii şi a deprecierii, a antipatiei faţă de situaţii şi persoane indezirabile. Un articol de acum cîţiva ani era structurat în jurul acestei construcţii, căreia îi ilustra conţinutul semantic: "Expresia Ťcutare mă seacăť devine deja o axiomă cînd eşti faţă în faţă cu televizorul. Te seacă, adică nu e propriu-zis lîngă tine ca să-i spui vreo două, dar se află tot timpul în casa ta. Te seacă, adică te vlăguieşte prin prezenţa încăpăţînată un personaj, o reclamă, o anomalie, fără ca tu să faci mare lucru" (Costi Rogozanu, Lucruri care te seacă, în Evenimentul zilei, 15.06.2004). Atestările recente de pe bloguri şi forumuri sînt extrem de numeroase: "păi io când merg în mulţime mă seacă faptu' că mulţimea merge încet" (teenz.sparetimegroup.net, 15.03.2005); "azi mai mult ca oricând mă seacă toată lumea" (cieloblu.wordpress.com, 30.11.2006); "Ce mă seacă pe mine ? păi sunt foarte multe lucruri care mă seacă... În ultimu timp mă seacă şi sunt stresată de 2 fetiţe pline de fiţe (...). Mă seacă şi manelele (...). Mă seacă şi reclamele de la tv (...)" (awalktoremember.wordpress.com, 12.03.2007, chestii-care-ma-seaca); "diverse linkuri şi Neogen mă seacă" (alexbrie.net, 1.06.2007) etc.
Răspîndirea formulei este firească, din punctul de vedere al tendinţelor limbajului familiar şi argotic: expresiile preferinţelor şi ale respingerilor personale sînt fundamentale în conversaţia uzuală; oamenii vorbesc în permanenţă despre ce le place şi ce nu le place, zona evaluărilor pozitive şi negative (marfă vs naşpa) fiind de aceea în permanentă căutare
