Am convingerea ca acea parte a societatii romanesti care se simte de mult europeana (mai ales prin cultura) traieste prost primul semestru al "integrarii" noastre in UE.
Fireste, "partea" de care vorbesc e compusa din persoane dotate cu spirit critic, adica din oameni care stiu sa-si dozeze asteptarile. Si totusi, parca speram cu totii, ca natiune, sa vedem altceva. Ratarea startului demonstreaza cateva lucruri triste. Primul este ca nu ajunge sa "inchizi capitole de negociere" si sa adopti, la gramada, legislatie euroconforma. E nevoie si de continut moral. Al doilea priveste conexiunea dintre politica interna si realitatea comunitara. Daca vrem o "Romanie europeana", e necesar sa facem in aceasta tara o revolutie europeana.
Statul nostru actual functioneaza ca o combinatie perversa de RSR si Tranzitie. Constitutia nu a fost gandita in termeni vizionari si moderni, ci doar ca produs conjunctural. Debirocratizarea administratiei publice nu s-a produs, pentru ca sistemul clientelar e mai infloritor ca oricand. La fel de retoric stagnam si pe planul mult-trambitatei descentralizari, care ar fi trebuit sa ne garanteze libertatile subsidiaritatii, dar nu o face. Dincolo de cateva cosmetizari punctuale, infrastructura - sosele, spitale, scoli, tribunale, sisteme de irigatii etc. - a ramas in paragina. Capitalismul democratic nu ne-a adus pe tipsie procedurile impersonale care, in alte tari, genereaza prosperitate si egalitate de sanse. Dimpotriva, s-ar zice ca abia odata cu el s-au generalizat relatiile tribale, care selectioneaza valorile "inchise", desi sustinem ca traim intr-o lume deschisa, "transparenta", regularizata.
N-a existat guvern postcomunist care sa nu se laude ca a "elaborat" o strategie de dezvoltare a Romaniei pe 10, 15, 20 sau 50 de ani. Nimic din ce s-a pus pe hartie nu a devenit fapt constatabil. Acum, ajunsi in UE, observam
