La o azvarlitura de bat de DN 66A, aceiasi comisari ai Garzii de Mediu care au oprit lucrarile la "drumul lui Basescu" au inchis ochii la nereguli similare in cazul drumului Lupeni-Straja.
Drumul judetean 664A lupeni-straja, un drum forestier in plina modernizare, precum DN 66A, a primit vizita aceleiasi echipe de control care a "calcat" si "drumul lui Basescu". Marius Barbulescu, comisarul general adjunct al Garzii de Mediu, recunoaste ca drumul era intr-o situatie asemanatoare cu cea a drumului pe care doar ce-l inchisese, dar ca nu a dispus aceeasi masura, de sistare a lucrarilor pana la punerea la punct a documentatiei legale. Comisarii s-au multumit sa faca poze si sa le ceara constructorilor sa-si puna actele la punct.
Lista avizelor necesare pentru drumul Lupeni-Straja a nascut balbaieli printre autoritati. Potrivit Elenei Badescu, directorul executiv al Agentiei de Protectie a Mediului Hunedoara, drumul de la Lupeni nu a necesitat acord de mediu. Cristian Moldovan, comisar-sef al Garzii de Mediu Hunedoara, confirma ca pe certificatul de urbanism este pusa stampila "fara acord de mediu", dar spune ca era necesar avizul Directiei Silvice Deva.
Victor Coanda, directorul tehnic al Directiei Silvice Deva, afirma ca nu era necesar de fapt avizul lor, ci un ordin al Ministerului Agriculturii care sa schimbe destinatia din padure in drum forestier. "Ordin de care nu am auzit sa existe", ne-a marturisit Coanda. Reprezentantii Primariei Lupeni spun ca, dimpotriva, ar avea toate avizele necesare, dar ca nu ne pot spune numerele de inregistrare. Ei au invocat concediile celor responsabili sau alte probleme urgente de rezolvat. "Nu mai pot sa vorbesc acum, intru intr-o licitatie", s-a eschivat Gheorghe Mogos, seful Biroului Urbanism.
MILOSTIVI
Marius Barbulescu, comisar general adjunct al Garzii Nationale de Mediu, spune c