SIF Transilvania a comunicat că luni, 23 iulie, acţiunile vor fi suspendate de la tranzacţionare pentru ca Depozitarul Central să opereze majorarea de capital social, hotărâtă la finele lunii aprilie. Astfel, SIF Transilvania va ajunge la un capital social de 950 de milioane de euro. Noile acţiuni vor putea fi tranzacţionate abia peste două săptămâni, deoarece Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a blocat tranzacţionarea acestora până când acţionarii vor fi informaţi asupra noilor modificări de capital.
Mihai Fercală (foto), preşedintele SIF Transilvania, a declarat, ieri, că „am primit undă verde şi de la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, iar luni se va opera şi majorarea de capital social. Majorarea de capital este efectul AGA din 28 aprilie, în care am hotărât ca pentru fiecare acţiune deţinută la data de 18 mai anul curent, să se acorde încă o acţiune gratuită. Această majorare este întârziată datorită procesului pe care l-am avut cu cei de la Cocor Bucureşti”.
În primul semestru al acestui an, SIF Transilvania a înregistrat un profit brut de 91,61 de milioane de lei (aproximativ 27,7 milioane de euro), de trei ori mai mare decât cel înregistrat în primele şase luni din 2006. Compania îşi propusese un profit de doar 50 de milioane de lei după primele şase luni ale acestui an.
Profitul SIF Transilvania a crescut foarte mult în luna iunie, ultima din semestrul analizat, la finele lunii mai având un profit de doar 49,2 milioane de lei. În luna iunie, SIF-ul a încasat dividendele de la cele mai mari bănci din România – BCR şi BRD, de 22 şi, respectiv, 12 milioane de lei.
SIF Transilvania a vândut în luna mai pachete de acţiuni la companii precum Prodcompex Târgu Mureş, Ialpesco Slobozia sau THR Marea Neagră, obţinând aproximativ 9 milioane de lei, în acelaşi timp achiziţionând, cu 7,53%, prin ofertă publică, 38% din acţiunile Oriz