Nu poţi să nu constaţi, Beethoven este un brand care merge bine în continuare. De vreo două sute de ani! Chiar de pe vremea lui Beethoven însuşi. Mă refer prioritar la creaţia sa simfonică promovată ulterior, în marele secol romantic, de Berlioz, de Mendelssohn Bartholdy, de Liszt, de Wagner. Astăzi, celebra Odă a bucuriei, finalul Simfoniei a IX-a, partea corală a acesteia, a devenit imn oficial al Europei unite. Versurile lui Friedrich Schiller - îndemnul la înfrăţire, la solidaritate, în numele valorilor umaniste, valori ale Europei din toate timpurile - focalizează sensurile demersului beethovenian. Conţinutul moral al adresării artistice l-a preocupat pe tânărul Beethoven încă din anii primei maturităţi. Cu ani buni înaintea ultimei simfonii, la nici patruzeci de ani, aceeaşi temă apărea pentru prima dată în creaţia compozitorului, în cadrul acestei atât de speciale lucrări care este Fantezia pentru pian, solişti vocali şi orchestră, lucrare pe care Beethoven însuşi a prezentat-o în calitate de solist performer. în destule situaţii, inclusiv la noi, în vremea din urmă, partea soliştilor este preluată de cor. Ideea centrală a lucrării - idee promovată cu fermitate de tânărul muzician - o reprezintă aici forţa afirmării valorilor umane, forţa umanităţii în acţiune. Este dinamica unei asumări tipic bărbăteşti, un act de voinţă, de responsabilitate, ce porneşte din străfundurile conştiinţei de sine, voinţă afirmată de asemenea prin intermediul fundamentului sonor al orchestrei, de partida contrabaşilor, exact ca şi în finalul ultimei simfonii. Conştient sau nu, compozitorul reia principiul afirmat cu milenii în urmă de marii tragici greci, principiu exprimat ulterior cu claritatea gândirii noţionale, iniţial de Platon, ulterior de Aristotel. Alianţa dintre cuvânt şi muzică poate deveni o forţă vitalizatoare, poate deveni o forţă morală de eficientă percutanţă la niv