La 1900, in Regatul Romaniei, diplomatia nu este o profesiune banoasa, ci una de prestigiu. Care necesita "nume" si "avere". Cu atat mai mult cu cat, deseori, functionarii Ministerului Afacerilor Straine sunt evaluati in functie de averea, nu de calitatile lor.
Cu o leafa de diplomat e greu de tinut o casa, intr-o societate care pune mult pret pe formalism. O cariera in diplomatie e greu de imaginat in cazul oamenilor fara mijloace. Asa se face ca multi diplomati traiesc de pe urma mosiilor lor. Nu intamplator, in randurile acestui corp al elitei politice romanesti intalnim, cu predilectie, membri ai unor vechi familii boieresti (Ghica, Manu, Cantacuzino, Catargi, Mavrocordat sau Rosetti). Putem vorbi chiar de cazuri in care cariera diplomatica reprezinta deja o traditie de familie. Ghiculestii, de exemplu, pe care ii intalnim cam prin toate legatiile Romaniei din Europa acelor vremuri.
Este perioada in care numele "modest" reprezinta, deseori, un inconvenient pentru o cariera diplomatica de succes. "Parerea ca meritul trebuie sa cedeze in fata protectiunii, ca numele modest, dar cinstit pe care-l purtam nu-mi permitea sa pretind la un tratament egal cu fiii celor ce faceau parte din asa-zisa boierime, am intalnit-o nu o data la debutul carierei mele", isi aduce aminte diplomatul Alexandru Iacovaky.
Accederea in randurile corpului diplomatic strict pe criteriul averii si al numelui da nastere unor situatii nedorite. "Astazi se recruteaza intr-un mod foarte dificil; de exemplu: vine cineva si zice ca are un nepot sau o ruda in strainatate, cand este pe bancile scoalei si-ti cere ca sa-l pui atasat", declara, la 1885, ministrul Afacerilor Straine, Ion Campineanu, in Adunarea Deputatilor. Rezultatul? "Cedezi in fata atator staruinte; il numesti ca atasat de legatiune si, dupa ce-si face carta de vizita cu acest titlu, dupa ce-si face uniforma pe
