Trecând pe lângă zidurile vechiului stadion „Tineretului“, pe care Universitatea obţinea prima promovare, se pot observa diverse sloganuri. De-a lungul timpului, gardul din spatele oficialei a fost un fel de Zid al Berlinului pe care suporterii îşi exprimau ideile, în funcţie de problemele acelor vremuri. Astăzi însă, surprinde mesajul unui fan: „La noi can Italia niciodată!“. Deşi agramată, ideea reflectă clar diferenţele între mentalitatea fanilor italieni şi a celor olteni.

În ciuda faptului că ne considerăm la fel de aprigi şi de înfocaţi precum sudiştii din Napoli, în tribunele noastre nu sunt nici măcar 10% din câţi fani populau arena „Sao Paolo“ când italienii jucau în Serie C. Sezonul acesta, Napoli a promovat în prima divizie şi conducerea clubului preconizează vânzări masive de bilete şi abonamente.

De ce oare suporterul italian nu se leagă de unele înfrângeri în amicale, precum cel oltean, alegând să fie fidel echipei? De unde până unde această constanţă în susţinere şi în pasiune, ce parcă lipseşte fanului oltean, şi de unde până unde această comparaţie, dacă noi le suntem inferiori italienilor?

Se aud, de asemenea, în oraş anumite comparaţii între ascendenţa celor de la CFR Cluj şi istoria Universităţii, ce ne obligă să facem la fel ca vişiniii Ardealului şi să fim în primele locuri – „Ce, oare noi suntem mai proşti ca ăia, de nu ajungem sus?“. Nu! Nu suntem mai proşti, nu suntem mai slabi, nu avem un picior în minus faţă de clujeni! Însă trebuie să înţelegem cu toţii că trecutul Ştiinţei rămâne viu doar în memorie şi că fără să ne detaşăm de el nu vom putea realiza nimic în prezent. De aceea trebuie răbdare şi linişte, precum au avut ardelenii în cei trei ani de la promovare şi până la parcursul din Intertoto, ca să putem avea un mediu propice performanţei. Bani există şi la noi, deşi primaria nu finanţează echipa, spre deosebire de CFR,