De ce este Philippe Caracostea un pictor necunoscut în ţara de origine a familiei sale? Răspunsul la această întrebare ar putea să fie legat de poziţionarea politică diferită a Franţei şi a României de-a lungul atâtor decenii, ca şi de înstrăinarea totală a acestui nepot de văr primar al lui Dimitrie Caracostea. Aştern cu greutate pe hârtie cuvântul "înstrăinare", când e vorba de Franţa, dar poate fi el evitat? Oricât de mare ar fi fost în trecut osmoza dintre cele două ţări - şi culturi -, faptul că între Paris şi Bucureşti există o distanţă geografică de peste 2000 km, nu a fost şi nu este lipsit de consecinţe.

Revelaţia acestui artist am avut-o la Paris, în ianuarie 1995, vizitându-i o expoziţie personală intitulată "Verdures", la Galeria de pictură din Place Beauvau, aşadar chiar în apropierea centrelor de putere: la câţiva paşi de Palatul Elysées şi de Ministerul de Interne. Numele "Beauvau" - cel al unei familii din marea nobilime franceză - evocă pentru români lumea lui Marcel Proust şi a prietenilor săi de la gurile Dunării, dar nu e deloc sigur că acesta ar fi fost motivul pentru care Philippe Caracostea organiza de multă vreme expoziţii personale pe această simeză aflată într-un loc atât de privilegiat. Cea din 1995 era prilejuită de împlinirea a şapte decenii de la naştere şi cu acel prilej am intrat şi în posesia unui reuşit catalog al pictorului care m-a ajutat mult să-l cunosc.

Familia Caracostea mă interesase încă demult, mai întâi prin personalitatea istoricului literar şi folcloristului Dimitrie Caracostea şi apoi, prin preocupările mele genealogice, am aflat că era vorba chiar de o familie boierească de obârşie sud-dunăreană, probabil macedo-română, stabilită în judeţul Olt, care fusese cercetată de istoricul I. Ionaşcu (vezi cartea sa Biserici, chipuri şi documente din Olt, 1934) şi mai de curând de către Alexandru V. Perietzianu-Buzău.