Ati inteles ceva din titlul acestei cronici? Nu? Inseamna de fapt Harry, dar l-am prescurtat putin, asa cum au facut si producatorii ultimului Harry Potter cu volumul scris de J.K. Rowling.
Intotdeauna am apreciat ecranizarile pentru un lucru: o ecranizare buna (ca si una proasta, de altfel) este o invitatie la (re)citirea romanului de unde a pornit totul. Fara a fi un fan inrait al seriei Harry Potter, nu pot spune decat ca cel mai recent film din serie, Harry Potter si Ordinul Phoenix, in regia lui David Yates, m-a OBLIGAT sa recitesc cartea. De ce? Pentru ca pasiunea regizorului pentru sumbru anuleaza aproape total farmecul lumii vrajitoresti a scriitoarei.
Cu marile asteptari ale publicului si iuresul mediatic provocat de lansarea ultimului volum al seriei, cu siguranta "Harry Potter si Ordinul Phoenix" va face o multime de spectatori sa intre in cinematografe (a batut deja recordul de incasari al premierelor din ziua de miercuri). Dar nu se stie cat de multumiti vor fi acestia cand vor iesi, pentru ca stilul luxuriant al seriei parca s-a contaminat de minimalismul festivalier: decorurilor le lipseste stralucirea, personajele indragite aproape ca dispar, desfasurarea actiunii este lenta, iar entuziasmul scolaresc de la Hogwarts se preschimba vertiginos intr-o cvasidepresie care se rasfrange si asupra spectatorului.
La o ora dupa ce-am iesit de la film, deschideam deja cartea pentru a-mi reaminti principalele evenimente. Da, Harry s-a maturizat. Da, acum stie ca o confruntare pe viata si pe moarte intre el si Cap-de-Mort este inevitabila. Da, este singur impotriva tuturor cu bestiala Umbridge pe urmele lui. Dar nu exista nicio pagina in carte unde actiunea sa capete un aer de thriller apocaliptic atat de pregnant ca in aproape fiecare scena din filmul lui Yates. Ceea ce inainte era o confruntare amuzanta intre diferitele personaje, pozitive s
