La al doilea d-sale volum de "jurnal indiscret", dl Mihai Zamfir îşi confirmă calitatea de moralist. Conştiinţa autorului scrutează aparenţele, tratează convenţiile cu un scepticism domol, pornind de la constatarea că "zilele vieţii noastre seamănă în general una cu alta, deşi pînă la urmă fiecare devine unică", ceea ce constituie condiţia însăşi a scrisului diaristic, spre a avansa la o concluzie melancolizantă: "Dacă nici măcar zilele unui singur om nu seamănă între ele, cele ale unor oameni diferiţi - cu atît mai puţin. Pentru fiecare individ timpul înseamnă altceva". Se pare că scurgerea timpului ne împinge spre unicitate. Dacă unui individ aflat la mijlocul vieţii, timpul îi este consumat cu precădere de scopuri pragmatice, după acest moment de răscruce "opţiunile i se reduc drastic", "orizontul se închide treptat", identificîndu-l cu sine. Dar există o categorie de oameni distinctă, pentru care, indiferent de vîrstă, zilele poartă o semnificaţie aparte, pecetluită de cărţile citite şi cîteodată scrise. E vorba de o "retragere din lume", din cea a convenienţelor sociale, numită odinioară le monde. Urmează o explicaţie aparent cochetă, însă care conţine o confesiune ce indică nu doar profuziunea, ci şi profunzimea experien­ţelor în cauză, nesaţiu acaparant, purtînd neîndoios acolada unui destin: "Cînd timpul ţi se suprapune însă mai ales cărţilor (scrise ori citite), configuraţia lui pare la prima vedere extrem de monotonă. E doar o impresie înşelătoare. Dacă eşti mai atent, te frapează varietatea uluitoare a unei lumi nebănuite care se întinde cît vezi cu ochii şi ale cărei frontiere nimeni nu le atinge vreodată. Plasîndu-te conştient în această zonă, nu poţi aspira decît la contactul cu un număr infim de componente ale ciudatei lumi". Consideraţii ce prefaţează "experienţa portugheză, excitantă şi extraordinară sub cele mai variate aspecte", pe care a trăit-o s