Bernard Shaw: "De mic am fost silit sa-mi intrerup educatia ca sa merg la scoala". Niciun citat nu mi se potriveste mai bine. Inca din prima zi, la 7 ani, mi-am dat seama ca scoala va fi un lung si inutil dezastru. Si asa a fost.
Ar fi multe de spus. Atat de mult am urat scoala, incat am devenit un specialist in sistemul educational. In anul al treilea de facultate, am intreprins un studiu despre productia stiintifica a catedrei de filosofie de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi. M-am oprit dupa cateva cautari bibliografice: n-aveam ce sa cercetez.
Imi amintesc ca, in prima ora de ontologie, l-am intrebat pe profesorul meu Stefan Celmare, de ce avem 34 ore de cursuri si seminarii pe saptamana. "Domnule profesor, nu vi se pare cam mult? Avem o multime de carti de citit. Cand o sa apucam sa trecem prin toata materia?" "Pai, cititi noaptea", a raspuns Stefan Celmare, cu cinismul, nu al unui filosof, ci al unui securist. Am incercat sa trec prin lucrarile celui care preda cea mai importanta materie a filosofiei. Sunt - fara nicio exagerare - o harababura, o incalceala nedemna de mintea unui filosof. Celmare nu era singurul. Am avut un profesor de filosofia religiilor, care, inainte de 1989, preda socialism stiintific. Recent, a fost deconspirat ca plagiator. Un altul, specialist in filosofia creatiei (o materie ciudata in sine, ce-o fi aia filosofia creatiei?), se comporta ca un fel de medium, ne desena pe tabla tot felul de cerculete si hexagoane, incerca sa ne integreze pe toti in Univers, sa ne puna in armonie cu natura. Era mai degraba bolnav; in niciun caz nu putea sa fie profesor la prima universitate din Romania, in acel loc unde au predat Vasile Conta si Titu Maiorescu. Din nefericire, majoritatea profesorilor erau varza, asistentii erau ca si profesorii lor etc. Daca, in acea facultate, nu ar fi fost un om si un profesor eminent si fer
