Telenovela transferului lui Cristi Chivu nu s-a încheiat. Chiar dacă s-a prezentat la antrenamentele Romei, tratativele cu Inter Milano sunt în toi. Potrivit Gazzetta dello Sport oficialii milanezilor sunt dispuşi să mărească oferta pentru Chivu la 14 milioane de euro, fără nici un alt jucător la schimb.
"Deşi preşedintele Massimo Moratti a declarat nu este nicio noutate în privinţa lui Chivu, oferta Interului a crescut la 14 milioane de euro fără niciun alt jucător la schimb. Pe lângă bani, cele două cluburi s-ar putea înţelege şi la perfectarea unor meciuri amicale", a scris sursa citată.
Publicaţia italiană notează că Roma continuă să ceară 18 milioane de euro pe internaţionalul român, dar s-ar putea să accepte oferta campioanei Italiei pentru a nu-l pierde gratis pe Chivu în vara viitoare.
"14 milioane de euro înseamnă mai mult decât nimic, iar românul nu are nici cea mai mică intenţie să-şi prelungească contractul. În acest caz, Roma pare dispusă să se despartă de Chivu, iar acest lucru s-ar putea întâmpla până joi (n.r. - 26 iulie) când va avea loc sărbătorirea a 80 de ani de la înfiinţarea clubului", scrie Gazzetta dello Sport. (A.D.)
Telenovela transferului lui Cristi Chivu nu s-a încheiat. Chiar dacă s-a prezentat la antrenamentele Romei, tratativele cu Inter Milano sunt în toi. Potrivit Gazzetta dello Sport oficialii milanezilor sunt dispuşi să mărească oferta pentru Chivu la 14 milioane de euro, fără nici un alt jucător la schimb.
"Deşi preşedintele Massimo Moratti a declarat nu este nicio noutate în privinţa lui Chivu, oferta Interului a crescut la 14 milioane de euro fără niciun alt jucător la schimb. Pe lângă bani, cele două cluburi s-ar putea înţelege şi la perfectarea unor meciuri amicale", a scris sursa citată.
Publicaţia italiană notează că Roma continuă să ceară 18 milioane de euro pe internaţionalul român, dar