Deşi este o apropiere prea mare de era digitală a muzicii, cel mai recent album Paul McCartney este la fel de melodios cum ne-a obişnuit de-a lungul productivei sale cariere solo. Este o

Deşi este o apropiere prea mare de era digitală a muzicii, cel mai recent album Paul McCartney este la fel de

melodios cum ne-a obişnuit de-a lungul productivei sale cariere solo.

Este o amintire a faptului că, aproape cu fix 40 de ani înainte, Beatles cântau despre cum va fi când vor avea 64 de ani, vârstă la care Paul a ajuns. E clar că McCartney se gândeşte mult la mortalitate, dar asta nu este ceva anormal pentru el, fiind una dintre temele cele mai frecvente în lirica sa de-a lungul anilor.

Iar de la moartea primei sale soţii, Linda, în 1998, subiectul a devenit şi mai prezent în orice fel de comunicare venită dinspre fostul Beatles.

Numai că trebuie să exişti de multă vreme în lumea muzicii ca să poţi scoate un album despre care ştii că nu va propulsa single-uri şi că nu va ajunge locul unu în topuri, în vreme ce majoritatea artiştilor se gândesc la asta.

E un album care spune: "Eu sunt Paul McCartney". Şi povesteşte despre el însuşi fără emfază, fără să scoată ochii nimănui cu ce are de spus, ci cu calm, melodicitate şi versuri sensibilizante, aşa cum l-a învăţat perioada de Beatles, dar mai ales perioada post-Beatles. E mult mai puţin fatalist acum, la 64 de ani, decât era înainte de a avea 30, şi uită de viaţa personală ca mesaj direct, ci doar spune lucruri despre vieţi.

Fără să fie un exemplu de instrumentaţie, aranjament sau orice altceva, "Memory is almost full" e un album Paul McCartney. Pentru că e Paul McCartney.