Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Canicula a făcut sute de victime în judeţul Olt

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 21 iulie 2007 ·

Sute de persoane afectate de caniculă au cerut, în ultimele zile, ajutorul medicilor de la Ambulanţă. Căldura, care face aerul irespirabil la orele de vârf, ridică mercurul termometrelor la peste 40 de grade Celsius la umbră, ceea ce înseamnă că temperatura poate atinge 70 de grade la nivelul solului şi 50 de grade în aer. Meteorologii au anunţat că astăzi şi mâine temperatura aerului poate ajunge, izolat, la 42 de grade în sudul ţării. Punctele de prim ajutor sunt din ce în ce mai solicitate, iar autorităţile se aşteaptă la ce este mai rău. Pentru că ieri a fost o importantă sărbătoare religioasă, Primăria Slatina a decis joi să fie distribuită apă minerală în biserici pentru enoriaşi. Ieri, mii de credincioşi şi preoţii din întreg judeţul s-au rugat Sfântului Ilie să se îndure de soarta oamenilor şi a animalelor şi să dea ploaie. Edilii oraşului şi Autoritatea de Sănătate Publică au amenajat puncte de prim ajutor şi în locaşurile de cult.

Săptămâna aceasta, aproximativ 700 de persoane au solicitat intervenţia medicilor de la Ambulanţă, iar zeci de persoane au căzut, din cauza căldurii, pe stradă. Luni au fost două astfel de cazuri, marţi - trei, miercuri - şapte, iar joi - 12. La Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Slatina, circa 100 de persoane au cerut asistenţă medicală. Cei mai expuşi efectelor caniculei sunt persoanele vârstnice, cele cu afecţiuni cronice şi copiii. Medicii recomandă populaţiei să nu iasă din casă la orele de vârf ale zilei şi să consume cât mai multe lichide, exceptând alcoolul şi cafeaua. De ieri, instituţiile care lucrează cu publicul trebuia să îşi modifice programul de lucru, astfel încât populaţia să nu plece de acasă pe caniculă. Funcţionarii acestor instituţii aveau obligaţia să lucreze doar în intervalele orare 7.30 – 11.00 şi 17.30 – 20.30, însă noul program n-a fost respectat.

Meteorologii au anunţat că vrem

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 5 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 9 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°