Fiica preşedintelui FRF, Mircea Sandu, cercetată pentru consum de cocaină, a fost iertată de procurori şi a primit doar o amendă în valoare de 1.000 RON Fiica preşedintelui FRF, Mircea Fiica preşedintelui FRF, Mircea Sandu, cercetată pentru consum de cocaină, a fost iertată de procurori şi a primit doar o amendă în valoare de 1.000 RON
Fiica preşedintelui FRF, Mircea Sandu, Raluca Sandu se poate întoarce liniştită în România, după ce procurorii au hotărât scoaterea sa de sub urmărire penală pentru infracţiunea de consum de droguri, în dosarul "Cocaină pentru VIP-uri".
Decizia a fost luată luna trecută, iar anchetatorii i-au aplicat tinerei doar o amendă administrativă în valoare de 1.000 RON. Procurorii au motivat că fosta tenismenă a fost un consumator ocazional de droguri şi au ţinut cont de practica judiciară europeană privind protecţia consumatorilor de droguri.
Imediat după izbucnirea scandalului "Cocaină pentru VIP-uri", în 2004, în urma căruia fiul magnatului Ion Ţiriac, Alexandru Ţiriac, a fost trimis în judecată pentru consum şi posesie de droguri, Raluca Sandu a luat drumul Americii.
După ce a scăpat de problemele penale, Raluca se va căsători religios în România cu Todd Medina în luna noiembrie a.c. Trei martori sub acoperire au dat declaraţii arătând că Raluca Sandu consuma cocaină. Mircea Georgescu, unul dintre dealerii de cocaină pentru beizadelele Capitalei, povestea: "Raluca Sandu a început să consume droguri, respectiv cocaină, încă din 1997-1998, mai precis din momentul în care a devenit prietena lui Ion Ion Ţiriac".
După ce relaţia tenismenei cu Ţiriac jr s-a terminat, martorul povesteşte că Raluca l-a căutat în continuare pentru a cumpăra câteva doze. "Începând cu anul 2003, Raluca Sandu cumpăra droguri şi de la mine, procurându-şi de regulă cocaină de ordinul gramelor, la preţul de 70 dolari/gram. Raluca Sandu