Al 11-lea Mare Premiu de motociclism viteză al sezonului se va disputa, mâine, în Statele Unite. Pe circuitul de la Laguna Seca, americanul Hayden se simte obligat să obţină un rezultat bun. Stoner şi Rossi sunt însă favoriţi.
Americanul Nicky Hayden (foto) va avea parte de senzaţii tari în acest week-end. Campionul mondial en-titre la motociclism viteză, clasa MotoGP, va concura în ţara sa la al 11-lea Grand Prix al sezonului, găzduit de circuitul de la Laguna Seca, unde Hayden a terminat primul în sezoanele 2005 şi 2006. Clasat în prezent pe locul al nouălea şi cu doar două podiumuri în acest sezon (în Germania şi Olanda), driverul american de la echipa Honda va căuta, mâine, să mai reducă din distanţa care-l separă de ceilalţi piloţi. „De fiecare dată mă simt emoţionat când revin aici, la Laguna. Îmi amintesc că ultima dată am fost puţin nervos din cauza criticilor, dar m-am ambiţionat să câştig. În acest an nu va mai fi atâta presiune asupra mea, dată fiind şi poziţia pe care o ocup în clasament. Voi fi relaxat şi sper să obţin un rezultat bun pentru mine şi pentru echipă. Îi voi avea aproape pe membrii familiei şi pe fanii mei şi din acest motiv voi avea un moral bun“, a declarat Hayden.
În 2006, la Laguna, după Hayden s-a clasat spaniolul Daniel Pedrosa, care acum se află în spatele lui Valentino Rossi în clasament, pe poziţia a treia, la 20 de puncte de „Doctor“.
Stoner vine după un eşec
Pentru australianul Casey Stoner de la Ducati, cursa din Statele Unite va constitui un bun prilej să demonstreze că week-end-ul trecut, în Germania, când s-a clasat pe locul al cincilea, nu a fost decât un simplu accident. Stoner a dominat sezonul 2007, trecându-şi în cont cinci victorii în zece curse, care l-au propulsat pe primul loc al ierarhiei, la o distanţă de 32 de puncte de urmăritorul Rossi. „După cursa din Germania, una mai