Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conferinta pe tema emigratiei

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 21 iulie 2007 ·

Mai multi membri ai municipalitatii vor fi prezenti in perioada 27-29 iulie la o conferinta privind constientizarea emigratiei. Evenimentul va avea loc in Italia si va fi organizat de catre autoritatile locale din provincia Frosinone. "Am primit o invitatie din partea autoritatilor din aceasta provincie. Este vorba despre a treia editie a Festivalului numit Intalnirea popoarelor. Temele abordate se refera la emigratiei si imigratiei romanilor si nu numai. Din cate stiu vor fi reprezentanti ai autoritatilor din toate tarile care se afla intr-o situatie asemanatoare cu cea a Romaniei in ceea ce priveste emigratia in Italia", a declarat Elena Farca, seful Serviciului Relatii Internationale si Integrare Europeana din cadrul primariei.

Aceasta a adaugat ca din delegatia ieseana vor face parte Mihai Pricop, inspector in cadrul Serviciului de relatii cu societatea civila din cadrul primariei, Catalin Ivan, consilier local, si Nichita Danilov, directorul Casei de Cultura a Municipiului Iasi "Mihai Ursachi". Pe langa aceste chestiuni reprezentantii municipalitatii vor discuta si despre stabilirea unor relatii de colaborare cu autoritatile din provincia italiana. La alegerile din Italia de acum doua luni, Partidul Identitatea Romaneasca, formatiune infiintata in noiembrie 2006, a avut opt candidati la functia de consilieri comunali. Mihai Muntean a militat pentru drepturile romanilor din Frosinone. In Italia sunt circa jumatate de milion de romani cu drept de vot.

Mai multi membri ai municipalitatii vor fi prezenti in perioada 27-29 iulie la o conferinta privind constientizarea emigratiei. Evenimentul va avea loc in Italia si va fi organizat de catre autoritatile locale din provincia Frosinone. "Am primit o invitatie din partea autoritatilor din aceasta provincie. Este vorba despre a treia editie a Festivalului numit Intalnirea popo

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 55 minute
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Iohannis: Ziua Drapelului Naţional celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale naţiunii

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 26 iunie, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Naţional. Celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale naţiunii române, a spus şeful statului.

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 2 ore
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 2 ore
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°