Te-ai găndit vreodată de ce muzica de astăzi nu mai sună atăt de bine? Să fie vorba de talent? De instrumente? Marketingâ¦?!
Te-ai găndit vreodată de ce muzica de astăzi nu mai sună atăt de bine? Să fie vorba de talent? De instrumente? Marketingâ¦?!
(Şi) Bunica suna mai bine. Lasă deoparte faptul că vedetuţele produse pe bandă rulantă nu au datele necesare ca să rivalizeze cu numele grele care au făcut deja istorie, lasă deoparte şi piesuţele de conjunctură pe care le uiţi imediat după ce le-ai ascultat sau versurile scrise parcă de-un premiant cu coroniţă de la grupa mică a grădiniţei din colţ. Bagă in player un CD nou şi o să-ţi dai seama că insăşi calitatea muzicii nu mai e aceeaşi şi pănă şi un sunet simplu ca o lovitură de premier sau tobă mare nu mai sună la fel de ferm şi clar ca pe vremuri.
Răspunsul intrebării oricărui meloman - iar prin asta neinţelegănd suedezi care te-mput cu manele prin cartier - este că, dacă ai vreodată curiozitatea să analizezi intr-o scală grafică o piesă muzicală, iţi vei da repede seama că trend-ul in industria muzicală este nu un gen anume ci... volumul! Iar asta de ani buni, crescănd in progresie aproape geometrică, de cănd s-a născut (deja) banalul CD şi pănă astăzi.
Tehnica ne omoară. Urechile! La propriu! Pentru că, in procesul de a mări volumul părţilor mai soft ale unei piese, eşi obligat de fapt, pentru a păstra diferenţele, să creşti volumul melodiei per ansamblu. Astfel insă, se pierd detaliile. Rezultatul este că părţile soft se fac mari şi tari, iar restul devine pur şi simplu zgomot.
E de-a dreptul ridicol, atăta vreme căt echipamentele stereo ar putea-o face chiar mai bine şi fără ca producătorul materialului muzical să-şi sacrifice din start âopera".
Pericolul insă rezidă in altceva. Pe termen lung, gustul consumatorului invariabil se modifică. Volumul va deveni pe
