Spitalul Judeţean Dâmboviţa, ieri, ora 14.00. Secţia Ortopedie e încă un fel de centru de triere a răniţilor. Încă de la 5 dimineaţa a căzut năpasta: la vreo 30 de kilometri de Târgovişte, un tren a spulberat 33 de oameni dintr-un autobuz. Într-un salon, într-un miros de var combinat cu transpiraţie, zace singură tanti Maria. E învelită în ghips de la gât până la coapse. În loc de ochi are două umflături vineţii, iar buzele îi sunt crăpate şi încă pline de sânge. Încearcă să povestească: „Am plecat de la nuntă, cu toate rudele mele. Ne-am urcat în autocarul lui Romică şi n-a trecut mult de am aţipit. Din somn am auzit că unul ţipa: «Romică, ne omoară trenul!”»
M-am uitat şi am văzut farurile locomotivei în interiorul autobuzului. “ Maria Vintilă nu-şi mai aduce aminte ce a mai fost pe urmă. A mai auzit doar un scrâşnit greu de te tăia pe cap şi urlete isterice. „Zice lumea că ne-a târât trenul câteva sute de metri. Eu m-am trezit pe iarbă, lângă autobuz, şi am văzut cum atârnau oamenii printre fiarele alea.“ Femeia are o claviculă ruptă, bazinul fisurat şi o fractură de femur. Nu o doare nimic, numai sufletul: „Că s-au prăpădit oameni buni.“ Stă cu ochii pe uşă să vadă ce se întâmplă în salonul de vizavi. Acolo îi e bărbatul. Vasile e de dimineaţă cu masca de oxigen pe figură şi lumea zice că i s-a frânt şira. Omul, la vreo 50 de ani, are toate unghiile pătate de sânge închegat, iar pe piept e numai rană. Horcăie din când în când, iar când se trezeşte, priveşte ameţit salonul plin de răniţi şi leşină din nou.
Accidentul de ieri dimineaţă, de lângă Gura Ocniţei, judeţul Dâmboviţa, este unul dintre cele mai grave petrecute în ultimii ani în România. Aşa cum povestesc supravieţuitorii, dezastrul a fost posibil din cauza şoferului autobuzului, care a jucat un fel de ruletă rusească cu personalul care făcea legătura între Ploieşti şi Târgovişte. Oamenii