Nimeni nu e profet în ţara lui. Ancheta revistei Dilema veche îmi oferă ocazia (sau riscul) de a dovedi că nimeni nu e profet în ţările lui - adică, nici în Israel (unde adagiul s-a confirmat, în cazul meu şi al multora) şi nici în România. Fără îndoială că, în 2027, cititorii revistei Noua Dilemă veche se vor amuza pe seama noastră, distrîndu-se de cît de lipsiţi de darul previziunii am putut fi cu numai două decenii în urmă. Tot răul spre bine (spune un alt profet), poate că în felul acesta îi vom ajuta să reziste (măcar ei) tentaţiei de a profetiza.
Este 2007 un moment-cheie pentru România? În anumite zone ale vieţii publice româneşti - categoric da. Confirmarea, dacă mai era nevoie, mi-a venit chiar din familie. Fiica mea, care studiază la Madrid arta spectacolului şi a filmului din perspectivă managerială, mi-a telefonat să-mi spună că a văzut acolo spectacolele Teatrului Bulandra şi că sînt cu trei clase mai sus decît tot ce a văzut pe scenele spaniole. După o lună, iar un telefon: a văzut cîteva filme româneşti care au entuziasmat-o, cele regizate de Nae Caranfil, Cristi Puiu şi Corneliu Porumboiu, iar acum aşteaptă nerăbdătoare filmul lui Mungiu, despre care a citit şi ştie tot. Şi cînd te gîndeşti că după ce a vizionat două filme postdecembriste la începutul anilor â90, care-ţi provocau o irepresibilă dorinţă de a te sinucide, a refuzat să mai vadă filme româneşti. "În România se întîmplă ceva - mi-a declarat ea solemn (la telefon) - şi vreau să plecăm împreună să facem turul ţării." Apoi a adăugat: "Începem din Iaşi", oraşul în care s-a născut şi din care a plecat cînd avea cinci ani şi era "şoim al patriei".
Voi pleca în pelerinaj cu ea, dar ştiu foarte bine că "se întîmplă ceva", ceea ce mă îndeamnă să fac o primă profeţie. În următorii ani, nici un occidental nu va mai ridica din sprîncene, plăcut surprins de calitatea excepţională a u
