Ţigani, mizerie şi chirpici. Puradeii mişună în furnicarul romilor de pe malul rîului Geoagiu. Dezbrăcaţi, desculţi şi mînjiţi de ţărînă. Casele lor îţi pot stîrni, la prima vedere, dacă nu milă, scîrbă. Însă, dincolo de aparenţa lumii a treia, a "tribalilor", descoperi universul lor. Al muzicanţilor, al lăutarilor, al petrecăreţilor. Nu există nimeni care să nu fi cîntat la vreun instrument. Talentul este transmis din tată în fiu. Cîntă şi acum la nunţi, au cîntat şi acum zeci de ani.
Ţiganiada de Geoagiu
Ţiganii din satul Geoagiu sînt diferiţi de cei pe care îi promovează media de astăzi. Ei nu fură, nu comit infracţiuni şi, culmea, îşi trimit copiii la şcoală. Foarte mulţi lăutari în vîrstă încearcă să le transmită dragostea pentru muzică nepoţilor. "Am cumpărat pentru nepoţel un acordeon şi vreau să-l trimit la Deva, la Liceul de Muzică", spune cu mîndrie unul dintre lăutarii mai vechi. Vorbesc numai limba română. "Poţi să-i pui la zid, că nu ştiu ţigăneasca", ne-a spus un lăutar. Înainte, ţiganii şi românii aveau legături mai strînse, după cum povestesc romii din comunitate. "Nu se ţinea cont că unul e alb şi unul negru", spun bătrînii. Au muzica şi cărămizile. Toate aşezările ţiganilor se află pe malul unei ape. Poate că există un soi de muză pentru cîntec acolo. Legendele despre lăutari sînt cunoscute de toată lumea. Familii întregi se îndeletnicesc cu această artă. Reprezentantul lor la primăria Geoagiu, Tiberiu Bogdan, luptă în fiecare zi pentru drepturile lor.
Lăutar în regimul comunist
Cornel Trandafir cîntă la contrabas. Are 78 de ani. Cîntă de la 11. A făcut parte din ansamblul judeţului. Nu a existat nuntă la care să nu fi fost chemat în tinereţile lui. Toţi fraţii săi au cîntat. Vioară, violă, acordeon. Nu contează pentru ei. Învaţă orice. Fiecare colţişor al ţării aduce o altă poveste. Rememorează amintirile ca şi cînd ar der
