- Diverse - nr. 141 / 23 Iulie, 2007 Poporul roman iubeste padurea intr-atat incat nu se poate lipsi de prezenta ei. O dovedeste bogatia folclorului, din care razbate adeseori afirmatia ca "romanul este frate cu codrul". Mai este valabila aceasta fratietate? - Mi-as ingadui o scurta incursiune diacronica. Se stie ca tara noastra a fost candva bogata in paduri. Din cercetari analitice, si din documente istorice rezulta ca padurile au ocupat 79 la suta din actualul teritoriu al Romaniei. Astazi, procentul de impadurire s-a redus la mai putin de o treime din aceasta suprafata, fiind mai mic decat al unor state vecine sau apropiate: Albania are paduri pe 38 la suta din suprafata, Austria - 47 la suta, Cehia si Slovacia (impreuna) - 35 la suta, Germania - 29 la suta, Polonia - 27 la suta. In aceasta parte a Europei detinem un nedorit record, deoarece, de-a lungul timpului, padurile au fost permanent agresate si sacrificate, cu scopul de a iesi din diferite crize - politice, economice etc. Presiunea asupra padurii s-a accentuat in epoca moderna, dupa semnarea Tratatului de la Adrianopol (1829), cand s-a permis sacrificarea padurilor de stejar din Moldova si Tara Romaneasca. Sacrificii mai importante au fost facute dupa incheierea Primului Razboi Mondial, prin marea reforma agrara de la 1918-1921, cand veteranilor de razboi le-au fost distribuite pamanturi; aceste terenuri erau deseori acoperite de paduri. In sfarsit, o agresiune si mai necrutatoare la care a fost supusa padurea romaneasca s-a produs dupa a doua conflagratie mondiala, cand, "Sovrom-urile au distrus bazine hidrografice intregi, anulandu-se pentru un timp indelungat functiile ecologice si de protectie. Ele au fost distruse, iar in mare parte au fost refacute, cu greu si dupa ani de munca indarjita. - Iata ca, acum, in ultimii 15 ani, o noua agresiune ameninta padurea romaneasca. Da, este la fel de periculoas