Drumul Naţional 66A Câmpu lui Neag - Herculane a devenit cel mai vizitat obiectiv din Valea Jiului, după ce politicienii se pare că vor să-i calce pe urme preşedintelui Traian Băsescu. Dacă până în urmă cu două luni,când lucrările la acest drum au fost sistate pe motiv că se lucrează fără avize de mediu, doar preşedintelui Băsescu îi făcea plăcere să vină aici, motiv pentru care localnicii l-au denumit „drumul lui Băsescu“, în ultimele săptămâni, liberalii şi-au dat seama că şi ei ar putea câştiga puţină imagine pe seama acestei investiţii. De altfel, în zonă se vorbeşte despre faptul că liberalii, care în Valea Jiului nu prea se bucură de multă susţinere, vor prin finalizarea acestei investiţii să-i câştige pe localnici de partea lor şi să-i mai reducă şefului statului, care acum în zonă este considerat „de-al casei“, din imagine.
După ce la începutul lunii iunie Garda de Mediu a oprit lucrările la drum, în zonă şi-a făcut imediat apariţia conducerea liberală a judeţului în frunte cu ministrul transporturilor, Ludovic Orban, care şi-a dat seama că este atât de interesat de acest drum, încât vrea ca „drumul lui Băsescu să fie finalizat de Orban“ şi, dacă se poate, să-i schimbe numele în „drumul lui Orban“.
Numai că „drumul lui Orban“ a rezistat doar două săptămâni, până când şeful statului, aflat în drum spre Arad, a poposit şi la Câmpu lui Neag, unde a anunţat că va sesiza Parchetul despre blocarea lucrărilor şi „îngroparea“ a peste 100 de milioane de euro, cât au fost cheltuite până acum.
Vineri seară, conform unui adevărat ritual, a fost iar rândul liberalilor să viziteze DN 66A, de data aceasta ministrul Orban susţinând că de ziua drumarilor a vrut să vadă care mai este situaţia acestui obiectiv. „Am verificat lucrările şi aşteptăm aprobarea PUZ-ului. Consiliul Stiinţific al Parcului Naţional Retezat a dat aviz acestui PUZ. Am vorbit cu ministru