Am stat de vorbă, întîmplător, cu doi tineri, între 20 şi 30 de ani, care se străduiau să-şi "găsească un drum în viaţă", conform unei expresii mult - şi nu întotdeauna adecvat - folosite. Soluţiile alese cît şi dezideratele lor mi s-au părut relevante pentru actualul moment al societăţii capitaliste româneşti, sălbatică sau nu, cît şi pentru modul în care îşi pot găsi locul în ea tinerii cu studii, iniţiativă, potenţial şi capacitate de adaptare şi schimbare. Discursul lor reflectă, pe de o parte, cît de greu este să-ţi construieşti o carieră în România şi, pe de alta, reprezintă o trecere în revistă a unor posibilităţi de construire a acesteia: munca la patron, cea în străinătate, afacerea proprie, proiectele personale...
Cel dintîi: "Am 29 de ani. Am facultatea întreruptă - în momentul acela trebuia să muncesc. Am făcut SNSPA, Comunicare şi Relaţii Publice. Jumătate din oamenii de acolo intră cu ideea de a lucra în publicitate, mă gîndeam că e foarte trendy (acum vreo 3-4 ani). Nu m-a dezamăgit nimic, dar atunci, în 2001 sau 2002, nu existau anunţuri de PR pe piaţa românească de muncă: de-abia apăreau cu adevărat lucrurile astea; ce căutam noi era puţin de avangardă, eram în contratimp. În speţă, făceai alte meserii - şi, în concluzie, am făcut alte meserii, pînă am ajuns în Spania. Nu la căpşune, ci în construcţii. Am lucrat 9 luni acolo, aproape de şobolani, într-un demisol. Ca bani era ok: 42 de euro pe zi, în 2003. M-am întors la facultate, am trecut la ID (învăţămînt la distanţă), apoi am mai fost încă 3 luni în Spania...
După care m-am întors, din nou, am întrerupt de-a binelea facultatea şi m-am apucat de vînzări. Prima dată am început cu vînzări de afaceri într-o revistă la un centru româno-italian, apoi am intrat în Ing. Am lucrat şi în presă, la Banii noştri. Acum fac un proiect la Green Hours, care se numeşte Efectul de seră şi se desfă
