În numărul trecut, Lucian Mîndruţă se întreba "ce mai vrem să se întîmple": "Cum am spus, nimic. Dar pentru asta trebuie să se mişte cîteva lucruri înainte. Să se spargă toate boxele, într-o catastrofă planetară care să ne lase fără muzica favorită a celuilalt. Să se oprească toate maşinile care ne duc dintr-o lipsă de chef în alta. Să se închidă toate magazinele în care seara ne minţim că ziua a fost cu noroc doar pentru că mai putem cumpăra încă ceva. Să se închidă lumini, să se deschidă uşi şi geamuri. Să ne auzim unii pe alţii, dar nu la distanţă mai mare decît ne putem privi în ochi. Să cadă peste noi cărţile cumpărate de ruşinea vînzătorului din librărie şi necitite, pentru că nimeni nu ne vede acasă. Să se oprească civilizaţia, pentru ca măcar cîteva clipe să punem mîna pe şansa de a ne întreba dacă e bine. Dacă aşa, aşa cum e azi, cum a fost ieri şi va fi şi mîine, chiar trebuie să continuăm." Şi încheia cu o invitaţie către cititori: "Cine ştie să scrie: lucian@signfactor.ro". Astăzi, Lucian Mîndruţă îi cedează locul unui cititor care "a ştiut şi a scris". (n. red.)

Eu cred că totuşi reduceţi cu mult problema. Ciudat este că lumea asta este mai degrabă făcută din întrebări din oracolul de-a zecea rămase fără răspuns, decît din aşteptări. Aşteptările cui? Ale celor care se lasă zilnic minţiţi de ştiri care nu îi privesc cu nimic (nu vreau sa incriminez prin asta, e doar exemplul cel mai la îndemînă; de altfel Adorno a explicat deja demult cum industria culturii nu face pe nimeni vinovat personal, dar în acelaşi timp îi învinovăţeşte pe toţi la un loc)? Dar nu este asta o încredere demnă de clasa a zecea? Mă rog, nu ştiu, şi probabil că de aici mai departe nici nu veţi mai citi. Mi-e indiferent. Şi ţin la indiferenţa mea. Încercaţi odată, dacă aveţi timp, să priviţi un copac noaptea, în oraş sau oriunde. Şi dacă îl veţi privi pentru suficient de mul