În şedinţa de luni, Rusia a respins vehement proiectul de rezoluţie ONU privind statutul provinciei Kosovo: acordarea unei independenţe supervizate de organismele internaţionale, în timp ce, formal, ar rămîne o parte a Serbiei. Vitalii Ciurkin, ambasadorul Rusiei, a spus că nu poate fi de acord cu o rezoluţie care nu defineşte clar rolul Consiliului de Securitate, nu garantează dreptul refugiaţilor de a se reîntoarce la casele lor părăsite, argumentul de bază fiind că provizoratul asigurat de administraţia ONU, începînd din 1999, nu a reuşit să stabilească un compromis acceptabil pentru ambele părţi. Ca şi în conflictul din Orientul Mijlociu, cu cît se discută mai mult şi cu cît trece mai mult timp, situaţia se înrăutăţeşte. Viaţa nesocoteşte formulele diplomatice nesigure şi se refugiază în vechile certitudini ale fanatismului şi violenţei.

Pentru sîrbi, Kosovo este simbolul inalienabil al identităţii lor şi nici un partid politic nu şi-a asumat deschis începerea tratativelor pentru declararea independenţei acestei regiuni. Independenţa pentru Kosovo va fi resimţită de sîrbi ca o pedeapsă colectivă, ca şi cum tot poporul ar trebui să plătească pentru crimele lui Slobodan Miloşevici; popor care se simte deja pedepsit prin bombardamentele NATO şi sancţiunile economice. Pentru albanezi, 90% din populaţia regiunii, ideea unui stat comun cu legături oricît de slabe este în afara oricărei discuţii. 10.000 de oameni au murit în timpul războiului, un milion au fost nevoiţi să fugă de la casele lor. Diplomatul finlandez Martti Ahtisaari, însărcinat cu redactarea statutului final al regiunii, a stat sute de ore în şedinţe cu negociatorii ambelor părţi şi a redactat reglementări sofisticate unde cuvintele independenţă şi autonomie sînt evitate, în timp ce sînt descrise caracteristicile lor. Aşa a apărut noţiunea de "independenţă supravegheată", ceea ce e o contradic