1. "Trecutul istoric e mult mai greu de prezis decît viitorul", îmi spunea un prieten mai în vîrstǎ în timpul comunismului. "Cu trecutul se pot întîmpla tot felul de lucruri, de rǎsturnǎri neaşteptate, pe cînd viitorul e în mod cert luminos, oficial - pe zi ce trece - tot mai luminos, deci tot mai sumbru." Prietenul meu îl citise pe Orwell, care-i confirma punct cu punct experienţa personalǎ. Odatǎ cu prǎbuşirea comunismului, viitorul a devenit, fǎrǎ îndoialǎ, mai puţin luminos, mai tulbure, dar mai deschis. Trecutul e şi el greu de prezis - dar mǎcar poate fi construit (de cǎtre istorici) în mai multe feluri, mai mult sau mai puţin contestabil fiecare dintre ele. Dintre diferitele versiuni ale trecutului, o putem alege pe cea care ni se pare mai plauzibilǎ, mai bine articulatǎ - eventual, mai convenabilǎ. "Faptele sînt interpretǎri", spunea Nietzsche, iar de interpretări se ocupa nu o teorie a Adevǎrului cu "A" mare (cum erau comunismul sau alte ideologii totalitare sau totalizante), ci o hermeneuticǎ. Înţelegerea trecutului rǎmîne însǎ mereu misterioasǎ. A dispǎrut, din fericire, mitul determinismului istoric. Nu era deloc necesar ca România de azi sǎ fie aşa cum e: în cei şaptesprezece ani au fost mai multe puncte de rǎscruce (începînd cu Piaţa Universitǎţii din 1990, urmatǎ de altele mai puţin distincte) şi cursul lucrurilor ar fi putut fi altul. Discuţia despre posibilitǎţile ratate, fie ea şi doar implicitǎ, face istoria mai vie, mai stranie, mai puţin mecanicǎ. Oricum, 2007 va rǎmîne anul unei împliniri de seamǎ (la care nu se putea nici mǎcar visa pe vremea cînd viitorul era luminos): intrarea în Europa, o adevǎratǎ revoluţie în ordinea geografiei simbolice. Iar simbolurile creeazǎ realitate: fapte-interpretǎri pe care nu le putem prevedea, pe care va trebui sǎ le abordǎm hermeneutic (e poate şansa acelei "hermeneutici creatoare" despre care vorbea Mirce