A vrut să calce pe urmele tatălui său şi să îmbrăţişeze regia, numai că paşii i-au fost conduşi spre alt domeniu. Aşa se face că astăzi vorbim nu de regizorul, ci de criticul de artă Cătălin Davidescu.
Povestea criticului de artă Cătălin Davidescu începe după terminarea liceului, atunci când a trebuit să-şi aleagă drumul în viaţă. „Am vrut să fac regie. Am făcut în cele din urmă filologie. Într-un fel, le mulţumesc părinţilor pentru acest lucru, ca şi pentru multe altele. În acel timp se dădea la regie din doi în doi ani. Când am terminat eu liceul, era anul când nu se dădea examen şi atunci am fost obligat să aleg o facultate la întâmplare şi cea mai aproape mi-a fost filologia la Craiova, pe care am terminat-o, de altfel“, a precizat criticul. A fost repartizat la Muzeul de Artă, ca muzeograf, pe specialitate. „Mi-au dat arta contemporană pentru că era singurul post liber. Atunci am început să frecventez atelierele, să intru în contact cu artiştii. Aveam repere dinainte, ştiam o seamă de artişti - Eustaţiu Gregorian, Penişoară Stegaru. Este foarte clar că-i admiram şi nu înţelegeam de ce. Atunci am început să mă descopăr pe mine, încercând să-i descopăr pe ei. Şi cred că şi astăzi continuu acelaşi lucru. Dacă m-am descoperit? Cred că nu, ar fi şi păcat, asta ar însemna o încremenire într-un proiect. Nu mi-aş dori lucrul ăsta în nici un fel“, a mărturisit Cătălin Davidescu.
Critica subiectivă
Curând după ce a început propria descoperire, a venit şi prima expoziţie pe care a vernisat-o. Cel care îi arăta încredere era un prieten de-al său, Sorin Novac, şi el la prima întâlnire cu publicul. Şi chiar dacă emoţiile puteau fi cu greu controlate, Cătălin Davidescu şi-a dus misiunea cu succes până la capăt. De aici încolo, au urmat nenumărate expoziţii. „Pleşu spunea despre această meserie, dacă e să fie o meserie: «Criticul este un pe