Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Popa, BRD: Romanii nu stiu inca sa traiasca dintr-o datorie intr-alta ca americanii

Publicat in Ziarul Financiar, luni 23 iulie 2007 ·

Vicepresedintele BRD spune ca imprumuturile ipotecare pe 30 de ani sunt foarte costisitoare pentru clienti.

Creditele ipotecare pe mai mult de 30 de ani ii dau clientului o falsa impresie ca are de castigat, pe cand, in realitate, o finantare pe termene mai lungi implica o dublare si chiar o triplare a creditului initial, afirma Sorin Popa, director general adjunct (vicepresedinte) al BRD-SocGen. "Romanii nu stiu inca sa traiasca dintr-o datorie intr-alta ca americanii si la un credit de peste 30 de ani se poate incarca foarte mult gradul de indatorare al unui client pe o perioada foarte lunga", a declarat pentru ZF Sorin Popa.

El considera ca un credit cu scadenta mai lunga "nu este natural", ci doar rezultatul incercarilor unor banci de a atrage clienti cu orice pret. "Nu trebuie sa-l expui pe client doar de dragul de a-l expune, dandu-i falsa impresie ca are de castigat pe moment pentru ca reuseste sa ia un credit, inclusiv prin folosirea unor dobanzi inselatoare, valabile doar cateva luni. Pana la urma, clientul va avea o dezamagire".

Scadenta maxima a unui credit ipotecar a fost dusa pana la 40 de ani de grecii de la ATE Bank, insa produsul se incadreaza in normele proprii care le-au fost aprobate de BNR. Banca Romaneasca, Bancpost, Carpatica si MKB Romexterra ofera scadente de pana la 35 ani, in timp ce majoritatea bancilor raman la un maxim de 30 de ani.

Extinderea maturitatii unui credit cu 10 ani poate majora costul pe care il are de suportat clientul cu circa 3% din cauza dobanzilor si mai ales a comisioanelor care se acumuleaza la plata.

O solutie pentru un credit cu scadenta atat de mare poate fi refinantarea la un moment dat. Bancile au recurs la practica extinderii scadentelor mai ales ca la un instrument de marketing, fiind pana nu demult un mod mascat de a majora gradul de indatorare in conditiile aplicarii plafoanelo

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 52 minute
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

Nicu Ștefănuță atrage atenția cu privire la banii europeni: „Este cel mai bănos tren din istoria României”

Gandul acum 46 minute
Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță a declarat, într-o intervenție, că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în Român

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum 2 ore
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 2 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 57 minute
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum o ora
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Vremea

București
acum

29°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°