Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mizerie oarbă

Publicat in GAZETA de SUD, luni 23 iulie 2007 ·

Învinse de mizerie, peste 70 de familii de romi din Severin au părăsit locuinţele insalubre şi de aproape două luni dorm pe pământ în faţa blocului, chiar aproape de centrul oraşului.

Ce au găsit autorităţile locale, dar şi poliţia într-un cartier al Severinului este greu de explicat în cuvinte. O razie făcută în oraş a demascat adevărata faţă a cartierului Crihala, imagine ce este acoperită de întunericul nopţii. Aproape 150 de persoane din Drobeta Turnu Severin duc o viaţă de câine. Zecii de copii, de la câteva luni la câţiva ani, dorm sub cerul liber.

Oamenii au fost învinşi de mizeria făcută chiar de ei. Romii cresc în apartamente cai şi porci, iar ei dorm în aer liber.

,,Uitaţi-vă cum dorm pe afară, ca acum două mii de ani. Uitaţi-vă ce mizerie e! Îmi este greu să explic în cuvinte ce am găsit aici. E lipsă de bun-simţ şi de civilizaţie”, a afirmat Constantin Gherghe, viceprimarul oraşului Drobeta Turnu Severin.

Lângă blocuri, mormane de gunoi menajer, WC-uri şi animale

Din zona imobilelor L1 şi L2, societatea de salubritate a oraşului a strâns în mai puţin de o oră aproape şase tone de gunoi.

„Razia a fost fructuoasă, în plasa poliţiei au căzut 150 de romi, dintre care 60 certaţi cu legea şi 23 daţi în urmărire pentru diferite fapte. 37 de persoane au fost sancţionate cu amenzi de 1.300 de lei“, a declarat comisar Nicolae Niţulescu, de la IPJ Mehedinţi.

Banii nu vor fi recuperaţi niciodată de statul român, din cei 150 de romi care locuiesc în zonă, doar doi lucrează cu forme legale.

Învinse de mizerie, peste 70 de familii de romi din Severin au părăsit locuinţele insalubre şi de aproape două luni dorm pe pământ în faţa blocului, chiar aproape de centrul oraşului.

Ce au găsit autorităţile locale, dar şi poliţia într-un cartier al Severinului este greu de explicat în cuvinte. O razie făcută în

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 8 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Vremea

București
acum

19°
lun.

19°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°