Demna de toata lauda ideea Ambasadei Franţei şi a Institutului Francez din Bucureşti de a organiza, între 13 şi 29 iulie, „O vară la cinema” („Un été au Cinema”). Un ecran gigantic, o locaţie de vis: grădina în aer liber de pe strada Uranus, o oră târzie în noapte, numai bună de suportat canicula ce dă bătaie de cap guvernanţilor, jurnaliştilor şi chiar cinefililor, toate aceste promisiuni sună mult prea bine. Aşa că luăm sticluţa cu apă după noi şi pasiunea pentru cinemaul francez şi ne grăbim s-ajungem la "Noaptea Jean-Paul Belmondo".

Dar, staţi aşa! Nu e totul precum pare! Prima problemă ar fi să ajungi la locul cu pricina, fiindcă trebuie să străbaţi „cu sufletul la gură” cam jumate din Bucureşti, căci strada Uranus 144 nu spune prea multe, nu? Însă, treacă-meargă, trecem şi peste acest „mic inconvenient”, uităm de mirosurile pestilenţiale de pe alei ca Sirenelor sau Sabinelor, de şatrele de câini şi, într-un final, „grădinile Semiramidei” ni se deschid. De fapt, locaţia n-are nici alură de grădină, nici de cinematograf în aer liber, ci, cum se pronunţă un „neofit” într-ale locului, „e mai mult o lăptărie!”

L-am putea crede pe cuvânt, căci toate acele ziduri şi clădiri de cărămidă roşiatică aduc prea bine cu un fost C.A.P. sau Gostat. După o aşteptare de câteva minute pentru ceva rece, rece şi câteva palpitaţii cardiace la auzul costului total al băuturilor, facem un mic slalom printre măsuţe, chioşcuri şi ne aşezăm frumos pe un scaun... de plastic. Da, aţi auzit bine. Ceva mai incomod nu se putea, dar filmul merită sacrificii!

Câteva persoane sunt deja în aşteptarea proiecţiei, iar încet, încet, odată cu lăsarea nopţii, studenţi hippie, jurnalişti ce dezbat intens problemele de serviciu îşi fac loc. Zăresc şi-un actor, dar numele îmi scapă şi, din fericire, multe persoane mai în etate, care au prins sigur şi primele proiecţii ale pelic