Cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent „Anonimul”, de la Sfântu Gheorghe (13-19 august), va marca un eveniment în scurta sa istorie: vor fi prezenţi ca oaspeţi deţinătorii de Palme d’Or din ultimii doi ani, Ken Loach şi Cristian Mungiu. Cineastul britanic, septuagenar, este cunoscut publicului nostru încă de la sfârşitul anilor ’60, ca autor al filmelor Kes (Şoimul), câştigător al Marelui Premiu la Karlovy Vary, Biata fată (Poor Cow), iar mai aproape în timp prin producţiile angajate Land and Freedom, Ae...Fond Kiss, Carla’s Song, The Wind that Shakes the Barley, ultimul fiind cel care a deschis ediţia trecută.
Spectatorii aflaţi în Deltă vor putea vedea producţia Tickets, semnată de Loach împreună cu iranianul Abbas Kiarostami şi regizorul Ermanno Olmi (Italia), amândoi deţinători de Palme d’Or de-a lungul timpului. Amândoi oaspeţii se vor întâlni cu publicul, după proiecţia filmelor lor. Un program paralel necompetitiv ce va stârni interesul este dedicat unor probleme la ordinea zilei: încălzirea globală, schimbările climatice, urmările războaielor. Vor fi prezentate, printre altele, An Inconvenient Truth, adevărurile deranjante fiind povestite de fostul vicepreşedinte al Statelor Unite Al Gore, Invisibles, operă colectivă a regizorilor Wim Wenders Mariano Barroso (oaspete al nostru nu de mult), Fernando Leon de Aranoa, produsă de cunoscutul actor Javier Bardem.
O altă vedetă, Keanu Reeves, împreună cu Alanis Morisette, narează documentarul The Great Warming, de Karen Coshof din Canada. Secţiunea competitivă de scurt metraj este definitivată, ea include şi numele unor tineri autori români – Adina Pintilie, Paul Negoescu, Alexandru Mavrodineanu, Bogdan George Apetri, Gabriel Achim – iar cea de lung metraj de ficţiune (9 titluri, cu două mai mult de cât anul trecut) va fi anunţată peste câteva zile. (M.M.)
Cea de-a