Daniel Sandru Constient de pacatul generalizarii, o sa spun totusi ca noua generatie de politicieni pe care am avut ocazia sa-i vad evoluand pe scena publica dupa anul 2000 ofera din plin semnele unui semi-esec. Prin comportamentele si atitudinile pe care le manifesta, ei insisi incurajeaza ideea de generatie irosita, fara ca foarte multe lucruri, dincolo de simpla lor prezenta in politica, sa se fi schimbat la nivelul sistemului. Pe de alta parte, e adevarat ca nu ne putem astepta ca o mana de oameni tineri, promovati in politica atat la nivel national, cat si in plan local, sa poata face schimbari institutionale majore. Dar putem totusi avea asteptarea ca aceasta mana de oameni tineri din politica romaneasca sa mizeze pe un alt tip de atitudine, care sa-si aiba resursa fundamentala intr-o mentalitate total diferentiata prin raportare la aceea a cadrelor restaurate in postcomunism. Or, aceasta asteptare nu este, din punctul meu de vedere, implinita, motivul principal fiind ca, in cele mai multe cazuri, tinerii politicieni nu sunt decat niste instrumente ce au rolul de a reproduce metehnele unui sistem creat de oameni macinati de umbrele trecutului. In acest context, prin tinerii politicieni ce reproduc atitudini si comportamente perfect similare cu cele ale sefilor care i-au scos in fata, umbrele sunt mereu alaturi de noi si, mai mult, ajung sa ia decizii care ne privesc in mod direct, sustinand ca o fac in numele nostru.
In ce ma priveste, in calitate de congener al tinerilor iviti in politica romaneasca, nu sunt neaparat pesimist, dar pot face cateva constatari pe care le subintind ideii ca sursa puterii legitime a oricarui om politic consta in recunoasterea pe care i-o acorda cei care compun electoratul. Indiferent daca acest electorat ii sustine sau nu, prin vot, cata vreme regula legitimitatii in democratia moderna ne arata ca recunosti legi
