Intr-un tarziu, suntem la kilometrul 946 al Dunarii. Apa fluviului straluceste, incretita de vant pana departe, in amonte, peste Orsova veche, inundata. Oprim in mica parcare jalnica, contrastand strident cu frumusetea locurilor, de langa viaductul botezat cu nume de legenda, singurul care le mai aminteste trecatorilor de insula de vraja si de vis intinsa somnoros pe ape, ingropata pentru totdeauna in zidul lichid al fluviului, in urma cu aproape 40 de ani, toamna.
"Numai oamenii pleaca – imi spunea atunci Kharaiman Kusref, barbatul puternic care facuse o viata naveta cu barca lui, cale de patru kilometri, de la Ada-Kaleh pana in portul Orsova, unde era docher. Duhurile din Kemerf si sufletele stramosilor nostri raman in adancuri pe fasia de pamant pe care inca o mai vedeti acoperita cu chiparosi, migdale, smochini, lalele negre si roze, tot negre." Atunci a inceput exodul celor aproape 500 de locuitori din paradisul Dunarii, dintre care, potrivit statisticii din anul 1966, 400 erau femei, spre Turnu Severin, Schela Cladovei, Orsova, Medgidia, Constanta, Mangalia si tara-mama, Turcia. Pentru comunitatea pitoreasca si pasnica din Ada-Kaleh incepea calvarul pribegiei.
Dezradacinati si abandonati
Schela Cladovei, strada Dudasului nr. 28. Barbatul inalt, vizibil ros de suferinta, ne primeste binevoitor in gospodaria amenajata in acelasi stil ca aceea in care a vazut lumina zilei. Pe Durgut nu trebuie sa-l provoci spre a-ti vorbi de turcii lui din Ada-Kaleh si de viata lor patriarhala. Cu o voce scazuta si o rasuflare greoaie, ne poarta prin catacombele cetatii unde a crescut, vorbeste curgator despre bastinasii pe care i-a cunoscut sau despre care s-au tesut atatea legende. Oricand s-ar intoarce in acel mediu pe care spera ca acei care le-au vandut atatea amagiri sa-l amenajeze in insula simian. "Am fost alungati din Ada-Kaleh – spune el –
