Nu de ieri - de azi oficiali francezi exprima neliniste fata de aprecierea puternica a monedei europene in raport cu dolarul SUA. Trecerea de nivelul de 1,38 a prilejuit noului presedinte, Nicolas Sarkozy, reluarea acestei teme. El a detinut portofoliul finantelor inainte de cel al internelor si in acea ipostaza a promovat teze de politica industriala (cu accente de protectionism) ca si un alt dialog intre Ecofin (ce reuneste ministrii de finante din UE) si Banca Centrala Europeana (BCE).
Nu numai oficiali francezi manifesta ingrijorare fata de ascensiunea euro. Alaturi de ei pot fi plasati omologi italieni, belgieni etc. Exista si partea opusa, reprezentata, in special, de germani, olandezi, austrieci, care sustin fara rezerve independenta BCE.
In opinia mea, nu avem de-a face cu un simplu capriciu al Parisului &Co. Nivelul de acum al monedei comune face multe firme din zona euro sa gafaie, desi, in mod paradoxal, tari mari din Uniune inregistreaza o usoara invigorare economica acum. Ce reclama oficialii francezi reliefeaza, pe de o parte divergente de viziune in politica economica inauntrul UE, iar pe de alta parte, pune in discutie relatii intra-institutionale in Uniune.
Oficialii din Hexagon, mai mult ca altii, impartasesc teza ca este nevoie de politica industriala, intr-o forma sau alta, fie la nivel national, fie la nivel pan-european (UE). Aici gasim explicatii pentru sustinerea Alstom-ului, ca si pentru proiecte de tipul Airbus sau Galileo. Chiar Agenda Lisabona este, partial, imaginata in acest spirit, ca raspuns la presiunile globalizarii, la ascensiunea formidabila a Asiei. Cercurile de afaceri germane nu resping vinculatii intre stat si mediul de business privat; vezi, de exemplu, actionariatul statului in unele mari intreprinderi industriale, in domeniul bancar (Landesbanken), ca si incercarile de a stavili ofensiva fondurile private d
