- Editorial - nr. 142 / 24 Iulie, 2007 Era candva o tara in care ungurul traia, / Il ocroteau Carpatii, cand vremea rea venea. / Dupa ce-a trecut un timp, altii au poftit-o /Si-atunci Marea Ungarie tare-au maruntit-o”. Asa isi incepe un honved nostalgic, chinuit de talent, poezia "Europa ne este datoare”, vanduta si distribuita pe o imitatie de pagina de cronica cu un snur rosu-albverde, prin punctele turistice de la Corund, Praid si Bucin, despre "tara in care ungurul traia fericit”, pana ce a venit Tratatul de la Trianon pe placul celor care au "poftit-o” si au "maruntit-o”. Tema, indeobste, este cea cunoscuta, adica cea a "nedreptatilor Trianonului”, in urma caruia a fost "hartanita tara si milioanele de inimi mari”, incat ungurii au ajuns "in cinci tari minoritari”. Rand pe rand, cu lacrimi de crocodil sunt planse "marita Veretka”, "facuta slovaca, apoi rusa”, "temelia de o mie de ani”, "trecutul asumat”, "lectia maghiarimii, impusa”, "Trianonul - blestem”, "calcarea-n picioare”, "starpirea ungurului sfant”. Vezi, Doamne, din aceste motive Europa este datoare doar unora, adica maghiarilor, "De aia-i romanesc Ardealul” unui "popor prigonitor”! Asadar, "sub zgarda Trianonului”, romanii devin "popor prigonitor”, in timp ce unguru-i "sluga, acolo unde a lui este tara”. In acest context, daca unii se tot intreaba a cui este "tara”, sa nu ne mai miram ca prin scoli din Secuime, in universitatile si in mediile academice din Ungaria are loc o vehementa lovire a continuitatii si prioritatii romanilor in Ardeal. Ideile acestea, vehiculate mai ales in judetele Harghita, Covasna si Mures, se regasesc toate in "Ardealul timpuriu”, cartea academicianului Gyula Kristó, combatute, cu argumente inatacabile, de catre istoricul Vasile Lechintan. Plecand intentionat de la false premise, fara a se baza pe vreo dovada, pe vreo sursa concreta, academicianul ungur proslaveste "anterior