Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUA: Dezbaterea prezidentiabililor, prin YouTube

Publicat in Ziare.com, marți 24 iulie 2007 ·

Batalia electorala pentru fotoliul de presedinte al SUA a inregistrat o premiera. In cadrul unei dezbateri transmise de CNN, electoratul a transmis intrebari si mesaje prin intermediul unor filmulete incarcate pe YouTube. Cele peste 3000 de postari au fost realizate in cele mai diverse locuri: pe strada, acasa ori chiar intr-o tabara de refugiati din Darfur.

Prezidentiabilii au putut vedea pe un ecran urias o selectie dintre cele 3000 de filmulete si au raspuns intrebarilor lansate virtual. Spre exemplu, intrebat daca ar accepta sa se intalneasca in primul an de mandat cu lideri ai unor tari inamice ale Statelor Unite, precum Iranul, Siria, Cuba, Venezuela sau Coreea de Nord, senatorul Obama a afirmat ca "ar face-o".

Hillary Clinton a fost de parere ca, acceptand o intalnire, aceasta "ar fi folosita in scopuri propagandistice". Insa Hillary ar trimite un reprezentant in tara liderului respectiv.

Nu putea lipsi subiectul incalzirii globale. Pentru acesta a fost adus in scena un om de zapada vorbitor, care i-a intrebat amuzat pe candidati ce viitor planuiesc pentru el.

La dezbatere au participat senatoarea Hillary Clinton, senatorul Barack Obama, fostul candidat din 2004 pentru postul de vicepresedinte John Edwards, fostul senator Mike Gravel, guvernatorul statului New Mexico, Bill Richardson, senatorul Joseph Biden, senatorul Chris Dodd si congresmenul Dennis Kucinich.

Batalia electorala pentru fotoliul de presedinte al SUA a inregistrat o premiera. In cadrul unei dezbateri transmise de CNN, electoratul a transmis intrebari si mesaje prin intermediul unor filmulete incarcate pe YouTube. Cele peste 3000 de postari au fost realizate in cele mai diverse locuri: pe strada, acasa ori chiar intr-o tabara de refugiati din Darfur.

Prezidenti

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°