În perioada 3 iulie - 9 octombrie, Iveco organizează o caravană multicoloră, ale cărei protagoniste sunt 12 auto-utilitare Daily EURO 4, cu masă maximă cuprinsă 3,5 şi 6,5 t. Acestea vor fi prezentate publicului din 19 oraşe ce acoperă întreg teritoriul României, prin intermediul unor evenimente organizate de către toţi dealerii Iveco. Timp de patru zile, în perioada 24-27 iulie, cele 12 utilitate vor putrea fi admirate la sediile celor două reprezentanţe Iveco în Braşov, Italcars şi Italtruck.
Cele 12 autoutilitare propun versiuni de carosare tip furgon, frigo-rifice, cu macara şi benă basculabilă sau numai cu benă, furgon aluminiu, prelată, hook lift, tractare vehicule, gunoieră sau platformă cu obloane. De asemenea, este disponibilă şi o versiune combi destinată transportului de pasageri. Pentru carosarea acestor vehicule, Iveco a apelat la serviciile unor binecunoscute nume în domeniu, printre care se numără EuroBody, Fassi, Cantoni, Ravasini sau Farid. Dincolo de curcubeu, lăsând la o parte aspectul cromatic, de natură să adauge un plus de eleganţă şi viaţă unui domeniu ultraspecializat şi care reprezintă, de altfel, criteriul care contează cel mai puţin pentru un client atunci când îşi alege autovehiculul comercial cu care va lucra, Caravana Colorată Daily îşi propune să scoată în evidenţă calităţile şi performanţele unui adevărat mini-camion pregătit să răspundă oricăror necesităţi de transport. Structura şasiului din oţel, rezultat din cel destinat vehiculelor comerciale de mare tonaj, este prevăzut cu lonjeroane ranforsate, pentru un plus de robusteţe. Cutia de viteze automată AGile, derivată dintr-un sistem mecanic de transmisie, recunoaşte stilul de conducere al şoferului şi se adaptează la particularităţile acestuia. Clienţii pot alege dintr-o gamă de motorizări de 2,3 l sau 3,0 l, în nu mai puţin de cinci versiuni de putere. Cele cinci propulsoare