Viorica Petrovici creează decoruri şi costume la Opera Naţională din Bucureşti încă din 1984 Un om curajos. A trecut peste convenţii de la primul spectacol pe care l-a făcut. Un om
Viorica Petrovici creează decoruri şi costume la Opera Naţională din Bucureşti încă din 1984
Un om curajos. A trecut peste convenţii de la primul spectacol pe care l-a făcut. Un om curios. Niciun colţişor al profesiei n-a fost lăsat neexplorat. Un om mare. Ar fi putut să plece, dar n-a făcut-o: i-a plăcut să se lupte aici. Un om modest. Parcă n-ar vrea să ne spună premiile luate pe parcursul timpului.
Nu prea ştie nici cum de-a fost de acord să ne vorbească pe-ndelete despre ea, despre drumul ales. Zice râzând: "Când vorbesc despre vreun spectacol, o fac scurt şi la obiect. Ce fac azi e o excepţie. Excepţie de bătrâneţe, cred...".
Se spune despre Viorica Petrovici că e una dintre cele mai mari scenografe ale artei teatrale româneşti din ultimele decenii. Faţă-n faţă cu aprecierea, se fâstâceşte. N-ar fi vrut să-i pui în braţe "coşul" plin cu laude. "Niciodată nu mi-a plăcut să mă laude cineva, n-am ştiut să primesc acest lucru.
Aş vrea să mulţumesc, dar nu ştiu cum s-o fac. Am încercat să fac ceea ce-mi place şi să răspund aşteptărilor. Pentru că în momentul în care ai apărut în faţa publicului într-un fel, cred că e degradant să apari a doua oară altfel".
"Eu vreau să fiu ca Grigorescu!"
Născută în 1954, în Zăpodeni, un sătuc între Iaşi şi Vaslui, Viorica bănuia că o va lua pe-un drum aparte: "Eu, ca fire, eram mai răzvrătită. Aveam o personalitate foarte bine conturată. Nu ştiam neapărat ce vreau, dar ştiam că vreau ceva!"
Răbufnirea s-a produs în şcoala generală: "Prin clasa a VII-a, ne-a întrebat diriginta: <> , iar eu am zis: <> ". Examenul de admitere la Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Iaşi a venit ca un pas firesc, deşi s-
