Vanzarile multinationalelor de bere au crescut in primul semestru cu 30%, fata de aceeasi perioada a anului trecut
Piata berii din Romania a ajuns in primul semestru la 9,4 milioane hectolitri, cu 20% mai mult fata de lunile ianuarie-iunie ale anului trecut. Consumul este pus pe seama temperaturilor ridicate, insa de remarcat este faptul ca in primele trei luni ale anului vanzarile au fost cu 37% mai mari decat in perioada similara din 2006.
Potrivit asociatiei Berarii Romaniei, companiile multinationale din industria berii au inregistrat in primele sase luni un avans de 30% al volumului vanzarilor fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 7,29 milioane hectolitri.
Asociatia reprezinta companiile Heineken Romania, Ursus Breweries, InBev Romania, United Romanian Breweries Bereprod, cotate cu circa 70% din piata berii din tara noastra.
"Fata de aceeasi perioada a anului precedent, cand membrii asociatiei (cei patru producatori de bere - n.r.) au inregistrat un volum al vanzarilor de 5,6 milioane hectolitri, cresterea este de 30%", se arata intr-un comunicat al asociatiei Berarii Romaniei, dat ieri publicitatii.
Conform aceleiasi surse, cresterea vanzarilor a fost influentata in principal de vremea calduroasa din acest an, avand in vedere ca in patru din cele sase luni ale intervalului analizat temperaturile au fost mai ridicate decat in 2006. Alti factori in atingerea volumului de vanzari sunt dezvoltarea economica a Romaniei si cresterea puterii de cumparare a consumatorilor.
Piata berii s-a dublat in ultimul deceniu
Potrivit datelor asociatiei, piata berii a ajuns anul trecut la un nivel record de 17,7 milioane hl, cifra care este de doua ori mai mare decat cea inregistrata acum zece ani. Membrii Asociatiei Berarii Romaniei au vandut 12,6 milioane hl in 2006, cu 20,6% mai mult decat in anul precedent.A