Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Telefoanele mobile contrafăcute în China invadează piaţa românescă

Publicat in Adevarul, miercuri 25 iulie 2007 ·

Cele mai vizate modele sunt aparatele producătorului finlandez Nokia, însă nici SonyEricsson, nici Samsung nu au scăpat de falsuri În prezent nu mai găseşti un tricou, un blue jeans

Cele mai vizate modele sunt aparatele producătorului finlandez Nokia, însă nici SonyEricsson, nici Samsung nu au scăpat de falsuri

În prezent nu mai găseşti un tricou, un blue jeans ori vreun pantof sport de marcă care să nu fie grosolan copiat de chinezi. Dacă până acum se rezumau doar la astfel de produse, mai nou, asiaticii se "aruncă" la chestii ceva mai complicat de falsificat. Şi aici pot fi incluse automobile, pe străzile din Beijing modele "furate" de la Volkswagen, chiar Mercedes ori BMW fiind omniprezente

Evident, maşinile intră mai greu pe piaţa autohtonă, din varii motive, unul fiind chiar lipsa de interes a românilor pentru un BMW, Audi sau Mercedes copiat la indigo. Altfel stau treburile când produsul contrafăcut este un telefon mobil, pentru că acesta se falsifică mult mai uşor, evident, transportul lui şi comercializarea pe piaţa terminalelor GSM din România fiind la fel de uşor de făcut.

Spre marea noastră fericire, astfel de aparate nu se găsesc în magazine, ci doar pe site-urile specializate în vânzarea de produse IT&C. Nu mai puţin de două treimi din "celularele" comercializate pe piaţa românească intră în ţară pe căi neoficiale. Cel puţin aşa sună avertizarea principalilor producători de asemenea aparate.

Nokia, cel mai falsificat producător de celulare

Finlandezii de la Nokia sunt principala ţintă a falsificatorilor chinezi, în special modele vârf de gamă, precum cele din seria "N", cum ar fi N 70 sau N 95. Dacă modelele finlandezilor ajung să coste în magazine chiar şi peste 2.000 de lei, variantele chinezeşti sunt mult mai ieftine, cu preţuri între 600 şi 800 de lei. Dacă în magazine nu prea se găsesc astfel de mobile,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 24 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum o ora
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 6 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°