In urma achizitiei MAV Cargo, CFR Marfa se va dezvolta semnificativ si isi va intari pozitia pe piata interna, afirma reprezentantii societatii de stat. „Am depus luni oferta care are trei componente - una financiara, una tehnica si una sociala.
Preluarea companiei unguresti ar conduce la o dezvoltare frumoasa a CFR Marfa, la consolidarea relatiilor cu pietele europene si la intarirea pozitiei la intern, urmind sa conduca, de asemenea, la imbunatatirea serviciilor pentru portofoliul nostru de clienti“, a declarat directorul general al CFR Marfa, Liviu Bobar, potrivit MEDIAFAX.
Sursele de finantare a achizitiei pot fi obtinute prin asocierea cu un consortiu bancar sau cu fonduri de investitii, a declarat recent ministrul Transporturilor, Ludovic Orban.
CFR Marfa a incheiat anul trecut cu venituri totale de 529,8 milioane de euro. Societatea are aproximativ 19.000 de angajati si detine un parc de aproape 1.000 de locomotive, circa 55.000 de vagoane si doua feriboturi. Compania avea, anul trecut, aproximativ 80% din piata de transport feroviar.
Cind a depus oferta, principalul operator feroviar privat din Romania, Grupul Feroviar Roman (GFR), s-a gindit tot la extinderea pe piata din regiune, afirma Sorin Chinde, directorul general al firmei. „Depunerea ofertei este un pas inainte in directia scopului nostru de a deveni operator regional in Europa de Est. MAV Cargo ne deschide portile spre Grecia si Turcia“, spune acesta.
Societatea a detinut anul trecut o cota de piata de 9% in transportul feroviar de marfuri. Cifra de afaceri obtinuta de GFR anul trecut a fost de 57 de milioane de euro, in crestere cu 15% fata de 2005.
GFR a achizitionat recent o companie specializata in reparatii de vagoane in Serbia, pentru 26,5 milioane de euro, si detine actiuni la Compania Feroviara din Bulgaria, firma privata