- Diverse - nr. 143 / 25 Iulie, 2007 - In episoadele anterioare am tot vorbit, domnule inginer Teodor Buda - expert-judiciar in silvicultura - despre drama padurii. Am putea ocoli, cumva, acest mod de prezentare a rolului padurii?

- Eu consider ca niciodata nu este prea mult sa tragem mereu semnalul de alarma privind starea actuala a padurii. Asa ca, sa-mi fie cu iertare, trebuie subliniata expres drama prin care trec padurile noastre, mai ales in lunga si dificila perioada a tranzitiei pe care o strabatem. Aceasta drama este vizibila cu ochiul liber. Iar solutiile de ameliorare si redresare nu pot fi adoptate decat cu implicarea si cu contributia responsabila a specialistilor capabili si de buna credinta, de care, din fericire, tara noastra nu duce lipsa.

- Daca e asa, de ce nu pun "piciorul in prag", cum se zice?

- Ba-l pun!, dar cata vreme politicul este mai puternic... Reputatia specialistilor romani in domeniul silviculturii pe plan international este remarcabila, iar rezultatele obtinute in domeniul gospodaririi padurilor sunt, de asemenea, apreciate si recunoscute. Problema este alta. Reconstituirea dreptului de proprietate asupra padurilor - ca masura reparatorie pentru cei carora li s-au confiscat proprietatile forestiere in 1948 de regimul comunist totalitar _ a starnit si continua sa starneasca controverse numeroase, avand mai ales motivatii de ordin politic si emotional. La noi, Codul silvic adoptat la 1881 (avand ca sursa de inspiratie Codul silvic francez din 1824) si apoi cel din 1910 definesc cu claritate conceptul de regim silvic, el fiind obligatoriu de aplicat "tuturor padurilor statului". Ceea ce inseamna ca padurile supuse regimului silvic nu s-au putut exploata decat pe baza unui amenajament sau a unui regulament de exploatare intocmit de un inginer silvic autorizat. Asadar, au existat reglementari categorice menite sa asigure