Chiar asa a fost? De multe ori mi s-a pus aceasta intrebare in Occident de oameni care, vazand in special filme legate de perioada comunista, ramaneau socati in urma celor vazute. Ciudata, uluitoare, imensa este forta imaginii, si mai ales forta detaliului. Cand spun istoricii ca utopia comunismului de stat a lasat in urma ei o suta de milioane de morti, publicul (ma refer la cel occidental) nu se emotioneaza. Cifrele raman intotdeauna abstracte chiar daca sunt ingrozitoare. In schimb, un film precum "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" provoaca revelatii si schimba destine.
N-au fost numeroase, din 1989 incoace, filmele bune si emotionante capabile sa le explice putin occidentalilor cum se derula viata de zi cu zi din anii comunismului. "Good Bye, Lenin!" realizat de Wolfgang Becker in 2003 a fost unul dintre primele care au avut un succes european si international, urmat, trei ani mai tarziu, de "Viata celorlalti" regizat de Florian Henckel von Donnersmarck. De fiecare data, dupa iesirea pe ecrane a acestor filme, am auzit intrebarea fatidica formulata mai sus: "Chiar asa era? Chiar asa aratau magazinele, chiar asa aratau interioarele, chiar asa se purtau oamenii, chiar asa se denuntau unii pe altii, chiar asa de mare era frica?".
Fara indoiala, filmele bune avand ca fundal comunismul sunt adevarate manuale de istorie. Cum a devenit si filmul lui Cristian Mungiu, distins nu numai cu premiul cel mai important acordat anul acesta la Festivalul de la Cannes, dar si cu Premiul Educatiei Nationale din Franta, decernat de un juriu format din profesori si studenti. Altfel spus, filmului i se recunoaste o enorma valoare pedagogica, urmand sa fie difuzat in scoli, prezentat deci elevilor ca un fel de "material didactic" pentru intelegerea unei epoci. Pe baza imaginilor filmate de Cristian Mungiu si a povestii sale legate de un avort clandestin, mii de elevi francezi v
