Mesajul a fost trimis. Multumesc!

50% dintre beneficiarii de ajutor social nu muncesc

Publicat in GAZETA de SUD, joi 26 iulie 2007 ·

OLT. În Slatina, aproape jumătate dintre beneficiarii de ajutor social în baza Legii venitului minim garantat aparţin categoriilor scutite de efectuarea muncii în folosul comunităţii pentru că au în îngrijire copii de până la şapte ani (familiile monoparentale), sunt persoane cu un grad de handicap sau persoane vârstnice, pentru care nu există această obligativitate. Destul de însemnat este şi numărul celor care refuză nemotivat să efectueze orele proporţional cu suma care rezultă din calcul, pedeapsa pentru aceştia fiind suspendarea plăţii. Dacă vor să muncească, plata se reia, după cum a declarat directorul Direcţiei de Protecţie şi Asistenţă Socială, din cadrul Primăriei Slatina, Mihaela Bîscoveanu.

Ceea ce nu au înţeles cei care refuză să presteze munca este că pentru respectiva perioadă se suspendă şi plata asigurărilor de sănătate, pentru asigurat şi coasigurat.

Direcţia de Protecţie şi Asistenţă Socială a luat hotărârea să schimbe şi modalitatea de plată a ajutoarelor, majoritatea beneficiarilor primind banii în cont bancar, pe care îi pot retrage prin card. 62.106 lei vor fi plătiţi asiguraţilor pe card şi alţi 6.013, în numerar, pentru luna iulie. Efortul bugetar a scăzut însă faţă de lunile de iarnă, când ajutoarele plătite cumulau peste un miliard de lei vechi. OLT. În Slatina, aproape jumătate dintre beneficiarii de ajutor social în baza Legii venitului minim garantat aparţin categoriilor scutite de efectuarea muncii în folosul comunităţii pentru că au în îngrijire copii de până la şapte ani (familiile monoparentale), sunt persoane cu un grad de handicap sau persoane vârstnice, pentru care nu există această obligativitate. Destul de însemnat este şi numărul celor care refuză nemotivat să efectueze orele proporţional cu suma care rezultă din calcul, pedeapsa pentru aceştia fiind suspendarea plăţii. Dacă vor să muncească, plata se reia, după cum a

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025. Cum arată prezența la vot în sectoarele Capitalei

HotNews acum 30 minute
La ora 19.00, prezența la vot la alegeri prezidențiale era de 44,21%, față de 46,68% la primul tur al prezidențialelor din 2024 și de 47,34% la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2019. În Ilfov, prezența era la ora 19.00 de 58,32%. Prezența

Circulația feroviară, reluată în Gara Constanța! Pasagerii preluați de un alt tren (GALERIE FOTO+VIDEO

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că, începând cu ora 16:00, circulația feroviară în stația CF Constanța a fost reluată în condiții de siguranță, după finalizarea intervențiilor operative și a investigațiilor desfășurate de organele

Atac cu bombă dejucat la concertul susținut de Lady Gaga în Brazilia. Poliția a arestat două persoane

HotNews acum o ora
Poliţia braziliană a anunţat duminică că a dejucat un atac cu bombă planificat la concertul istoric susţinut de Lady Gaga, care a atras sâmbătă seară peste 2 milioane de persoane pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro, informează Reuters, preluată d

Anna Kalinskaya, mesaj emoționant pentru Sorana Cîrstea, după titlul de la Madrid: „Sunt foarte fericită că mi-ai devenit prietenă”

Gazeta Sporturilor acum 13 minute
Anna Kalinskaya a avut cuvinte impresionante față de Sorana Cîrstea, la finalul trofeului cucerit în competiția de dublu de la Mutua Madrid Open. Cele două s-au impus cu 6-7 (10), 6-2, 12-10 în fața lui Elise Mertens și Veronika Kudermetova. Felicit

Poliția Capitalei anunță zece sesizări privind posibile incidente electorale. Un caz, cercetat pentru FRAUDĂ la vot

Gandul acum o ora
Poliţia Capitalei a anunțat duminică faptul că, de la începerea procesului de vot, în București au fost înregistrate zece sesizări privind posibile incidente electorale. Potrivit autorităților, nu au fost semnalate situații deosebite din perspectiva

Un bărbat a căzut cu parapanta în județul Brașov

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat a fost grav rănit astăzi după ce a căzut cu parapanta în zona Săcele, județul Brașov. Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 17.30, în zona Săcele din județul Brașov, un bărbat a suferit un accident în urma căderii cu parapanta. La fața s-a de

CTP, mesaj codat în ziua alegerilor: „Năpârca cu ochelari s-a lovit cu botul de zid”

Adevarul acum o ora
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a trasmis un mesaj scurt duminică, 4 mai 2025, în ziua în care românii își aleg președintele pentru următorii cinci ani.

Turcia: Temeri cu privire la siguranţa politicienilor, după ce un bărbat l-a atacat pe liderul opoziţiei la Istanbul / Agresorul, un turc care şi-a ucis copiii în urmă cu 21 de ani - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul principalului partid de opoziţie din Turcia a fost atacat duminică, în timp ce pleca de la o ceremonie de comemorare la Istanbul, relatează AP. Ozgur Ozel, care conduce Partidul Republican al Poporului (CHP), părăsea Centrul Cultural Ataturk

O nouă avertizare Cod galben pentru mai multe localități din județul Botoșani

Botosani News acum 2 ore
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de instabilitate atmosferică și vânt pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 18:30. Sunt vizate orașul Flămânzi și comunele Albești, Lunca, Călărași, Hlipiceni, T

Trump respinge speculațiile privind un al treilea mandat la Casa Albă. „Nu e permis”

Adevarul acum 16 minute
Președintele american Donald Trump a negat duminică, 4 mai, că va încerca să își prelungească șederea la Casa Albă, după luni de speculații că acesta ar putea încerca să obțină un al treilea mandat.

Vremea

București
acum

26°
dum.

12°/29°
lun.

14°/27°
mar.

13°/23°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

24°
dum.

11°/28°
lun.

12°/23°
mar.

10°/18°
mie.

11°/14°
Constanta
acum

14°
dum.

9°/23°
lun.

9°/18°
mar.

14°/17°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/25°
lun.

9°/20°
mar.

10°/17°
mie.

10°/13°
Timisoara
acum

26°
dum.

12°/26°
lun.

9°/21°
mar.

9°/19°
mie.

10°/13°