Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grădiniţa nr. 3 din Slatina a fost vandalizată

Publicat in GAZETA de SUD, joi 26 iulie 2007 ·

Încăperile grădiniţei au fost vandalizate, s-au furat casetofoane şi ceşti de cafea.

OLT. Dezastru la Grădiniţa nr. 3, de pe strada Fraţii Buzeşti din Slatina (în vecinătatea pieţei agroalimentare din oraşul vechi). Sălile de clasă, coridoarele, cabinetele directorului şi administratorului, bucătăria, cămara arată ca după război. Ghivecele cu flori au fost aruncate, jucăriile copiilor au fost împrăştiate peste tot, o parte din ele au fost distruse, uşile care nu s-au deschis au fost, la rândul lor, sparte, laptele praf zăcea pe podea. O imagine greu de descris, pe care personalul grădiniţei a descoperit-o cu stupoare la începutul acestei săptămâni. Luni a fost anunţată poliţia, s-au început cercetările, însă, deşi educatoarelor li s-a spus că există un cerc de suspecţi, cazul a fost înregistrat cu autori necunoscuţi şi aşa a rămas, cel puţin până acum.

Din cele două localuri ale grădiniţei s-au sustras patru casetofoane şi două seturi de ceşti de cafea, însă au fost distruse foarte multe obiecte. Saltelele şi lenjeria copiilor, costumele pentru serbări şi jucăriile au fost duse în bucătărie. „Nu ştiu ce să spun, cum să interpretez totul. Sunt, probabil, nişte denaturaţi, nişte copii care n-au avut niciodată jucării. Dar nu înţeleg ce-a fost în capul lor, cum au ales să se joace distrugând totul. Mobilul lor n-a fost sigur furtul, pentru că altfel ne luau calculatorul. N-au furat prea multe, dar au distrus tot. Documentele din cabinet le-am găsit înşirate peste tot, telefonului i-au rupt firul după care

l-au călcat în picioare. Ce uşi nu au putut deschide împingându-le,

le-au spart cu picioarele“, a declarat directoarea grădiniţei, Leontina Manea.

Nu există pază

N-a scăpat nedevastat nici corpul principal de clădire, unde funcţionează grupele de grădiniţă cu program prelungit, şi nici grădiniţa din spate, cu program no

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Județul Constanța, pe locul al patrulea în ceea ce privește prezenta la vot la nivel național

Ziua Constanta acum 37 minute
În județul Constanța din 612.430 de alegători înscriși pe listele permanente au votat până la ora 1750 - 224.342 alegători pe liste permanenrte, 33.223 pe liste suplimentare și 1797 cu urna mobilă, în total 259.725 de alegători. Prezenta la vot în j

Circulația feroviară, reluată în Gara Constanța! Pasagerii preluați de un alt tren (GALERIE FOTO+VIDEO

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că, începând cu ora 16:00, circulația feroviară în stația CF Constanța a fost reluată în condiții de siguranță, după finalizarea intervențiilor operative și a investigațiilor desfășurate de organele

O nouă avertizare Cod galben pentru mai multe localități din județul Botoșani

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un nou Cod galben de instabilitate atmosferică și vânt pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 18:30. Sunt vizate orașul Flămânzi și comunele Albești, Lunca, Călărași, Hlipiceni, T

Victor Ponta, ultimul candidat care a mers la vot. Politicianul a votat spontan, în drum spre Capitală

Adevarul acum 2 ore
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Victor Ponta, a decis să voteze spontan, în timp ce se afla în drum spre Capitală.

Accident cu patru mașini pe Autostrada Soarelui. Traficul este îngreunat spre București

Mediafax acum o ora
Un accident rutier în care au fost implicate patru autovehicule s-a produs duminică după-amiază pe Autostrada A2, în zona localității Cernica din județul Ilfov. În urma coliziunii, traficul pe sensul Constanța-București se desfășoară cu dificultate.

Un suporter al Atalantei a fost înjunghiat mortal în timpul unor ciocniri cu fanii echipei Inter

G4Media acum o ora
Un suporter în vârstă de 26 de ani al echipei Atalanta a fost înjunghiat mortal în timpul confruntărilor dintre fanii Atalantei şi ai Inter Milano, în Bergamo, relatează presa italiană, citată de Reuters, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Sancţiune fără precedent a CNA - România TV va avea emisia întreruptă timp de 3 ore, în data de 7 mai

News.ro acum 3 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat, duminică, postul România TV cu obligarea acestuia de a difuza, în data de 07.05.2025, între orele 18.00 şi 21.00, numai textul deciziei de sancţionare. Potrivit unui comunicat al CNA, la difuzarea

România, atacată cibernetic de ruși în ziua alegerilor. Mesajul transmis de hackeri

Cancan acum 2 ore
Duminică, 4 mai 2025, în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, mai multe platforme online, site-uri guvernamentale, pagini oficiale ale candidaților și publicații de presă au fost sparte. Hackerii ruși au revendicat atacul. Cum și-au j

Victor Ponta, după vot: „Am «pontat» pentru România! Pentru competență, seriozitate, hărnicie și, mai ales, pentru speranța că viitorul ne aparține”

Gandul acum o ora
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Victor Ponta, a votat duminică la secția din apropierea Mănăstirii Corbii de Piatră, locul unde și-a anunțat candidatura pe 2 martie. „Am votat la secția de votare de lângă Sfânta Mănăstire de la «C

Donald Trump, acuzat că „îşi bate joc” de catolici după ce a postat imaginea cu el ca papă: „Nu este nimic inteligent sau amuzant”

Libertatea acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost acuzat că își bate joc de alegerea următorului papă, după ce a publicat pe reţelele sociale o imagine generată de inteligenţa artificială în care apare el însuşi ca papă, relatează The Guardian.

Vremea

București
acum

29°
dum.

12°/29°
lun.

14°/27°
mar.

13°/23°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

26°
dum.

11°/28°
lun.

12°/23°
mar.

10°/18°
mie.

11°/14°
Constanta
acum

18°
dum.

9°/23°
lun.

9°/18°
mar.

14°/17°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

9°/20°
mar.

10°/17°
mie.

10°/13°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/26°
lun.

9°/21°
mar.

9°/19°
mie.

10°/13°