Tot televizorul, saracul, ne scapa duminicile de nevroze, depresii, accidente si, de ce sa nu recunoastem, plictiseala. Ce poti sa faci prin casa devenita aragaz si sufletul – cuptor cu microunde? Sa suni prietenii, sa bei o bere rece cu vecinul pe banca de la intrarea in bloc, sa crosetezi, nici atit, e duminica si e cu rosu in calendarul ortodox. Raposatul Alexandru Paleologu nu se rasfata degeaba cind tot spunea ca la batrinete nu ramii decit cu Biblia si Televizorul. Asa, cu litera mare: oare ce-o sa ne facem pe lumea cealalta fara televizor? Nici nu vreau sa ne gindim. Sigur ca, din punctul nostru de vedere, senectutea este mai mult o stare de spirit decit una biologica, dincolo de ravagiile trupului si trairile mintii. Asa ca, vrem, nu vrem, ne lasam dusi de valul ce vine peste noi impreuna cu faimoasele „grile de vara“ si „programe de vacanta“. Unde se distreaza nevoie mare cei din platouri si studiouri, iar noi ne amuzam sau ne crispam, de la caz la caz, de ce ni se ofera.
De exemplu, la o emisiune a imbatabilului Ion Cristoiu, care, iata, „trecut-au anii ca nouri lungi pe sesuri“, de la SLAST a ajuns la Antena 3 si de la ingrijirea unei editii din Rapid-Constantinopol-Bioram a lui Camil Petrescu, un bun road story autobiografic al autorului Doctrinei substantei si al voluptuosului roman Patul lui Procust – oare ce-or mai fi putind face Emilia cea grasana si naratorul in pat, pe caldurile astea? – la o convorbire-dialog cu seful cancelariei prim-ministrului. Un anume domn, cu ochi abia mijiti si zimbet strimb: Dorin Marian. Am aflat ca ar fi fost cindva geolog la sistul bituminos al pregatirii sale profesionale. Oare unde am mai auzit de meseria asta bine mediatizata si de succes in ultimii ani? Faptul ca a umbla cu ciocanul prin muntii patriei i-a fost de folos sa ajunga consilier prezidential al fostului Prim Geolog al Romaniei n-ar fi nimic.