Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amor, amor. Amoooor!

Publicat in Jurnalul, joi 26 iulie 2007 ·

Orice fufă care se respectă e ahtiată după Iglesias. Nu se poate să te numeşti o fufă decentă dacă nu-ţi place Iglesias.

Orice fufă care se respectă e ahtiată după Iglesias. Nu se poate să te numeşti o fufă decentă dacă nu-ţi place Iglesias. Am văzut la ştiri cum l-au primit ai noştri cu păine şi cu sare. Mă rog, vorba vine, că doar nu ţi-o imaginezi pe fata aia de la Heaven imbrăcată in costum popular, venind cu maramă pe păru-i auriu, proaspăt intins cu placa, să-i dea păinică inmuiată-n sare lu’ Iglesias.

Ce-o fi aşa de nu-ştiu-cum la Iglesias ăsta? De ce trebuie neapărat să-mi placă melodiile lui care te buşeşte plănsu-n ele? Nu ştiu dac-aţi observat, dar domnul Iglesias se ţine de burtă cănd căntă. Cred că asta se transmite genetic, pentru că şi fi-su se ţine de burtă cănd căntă (ba, mai mult, uneori, fi-su se ţine şi de cap). Aşa o fi cu arta asta a căntatului, că te apucă durerea, mai ştii? Că d-aia nu-mi dau eu seama cum e, pentru că eu nu cănt şi d-aia-mi permit să zic că nu-nţeleg ce-i aia cănd te infioară arta. Dar, vedeţi dumneavoastră, fetele astea pe care le ştiu din vedere, dar n-aş putea să spun la ce trupă joacă, dacă ele căntă, ele inţeleg şi atunci devine evident de ce-l iubesc ele atăt de mult pe Julio. De unde rezultă foarte clar de ce se-nţeleg aşa de bine artiştii intre ei şi noi, oamenii fără apetenţe d-astea solare, stăm şi ne uităm şi ne minunăm.

Incercare de inţelegere de ce Julio Iglesias e atăt de plăcut de fetele noastre. Două puncte.

1) Romantismul in muzica iglesiasiană. Acesta se traduce prin folosirea repetată a cuvăntului "amor", ceea ce ar putea avea ca efect o inducţie de dopamină in creierul fetei, făcănd-o să leşine de plăcere. De asemenea, mai există cuvăntul "corason", care e menit să inducă acelaşi efect (in plus, la speciile căntătoare cu părul blond intins cu placa el trezeşte anumite ges

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anamaria Gavrilă şi-a depus la BEC candidatura la alegerile prezidenţiale: Este una de conjunctură, nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime/ Candidatura mea este pentru a reda românilor Turul 2, înapoi şi preşedintele pe care l-au votat deja

News.ro acum 57 minute
Preşedintele POT, Anamaria Gavrilă, şi-a depus, sâmbătă seară, la Biroul Electoral Central (BEC) candidatura la alegerile prezidenţiale din partea partidului pe care îl conduce. Ea a afirmat că a strâns peste 400.000 de semnături, dar ”această candi

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum o ora
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 3 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum o ora
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum 15 minute
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 17 minute
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 56 minute
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 2 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

8°/24°
dum.

5°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°