- Politic - nr. 144 / 26 Iulie, 2007 Daca am spune ca, in politica, nu exista si (destui) oameni capabili, de bun-simt, unii dintre ei, chiar intelectuali rasati, am face o mare greseala. De aceea, nu generalizam. Dar nici nu putem sa nu constatam cateva lucruri. In primul rand ca, desi Romania este plina de mari personalitati culturale (reputati scriitori, pictori, arhitecti, istorici etc., etc.), de aproape doua decenii, in politica romaneasca ne intalnim (prin Parlament, Guverne, la alegerile de toate genurile, prin consiliile locale si judetene) cu aceleasi figuri, mai mult sau mai putin obosite. De parca acestia ar fi condamnati de la natura sa fie numai ei "sefi", iar noi, ceilalti, milioanele de romani, sa-i votam doar pe ei, in lipsa cronica a altor alternative! Cu multi ani in urma, liberalii si taranistii se bateau pentru a aduce in randurile lor cat mai multi intelectuali. Acum, politicienii fug ca "dracul de tamaie" de acestia. Dar, ce e si mai grav, nici nu accepta, cu una cu doua, sa schimbe actualul sistem de vot in circumscriptii (colegii) uninominale. In declaratii, toti spun ca sunt adeptii introducerii votului uninominal, dar, in realitate (in practica), fiecare partid ar dori ca acest sistem de vot sa nu le afecteze clientela politica. De ce? Cu membrii acesteia au intrat saraci lipiti in politica si au devenit multimilionari. In timp ce in alte tari se intra bogat in politica, la noi se pleaca… bogat din politica. Cum sa se accepte, un anume vot uninominal _ prin care alegatorul sa-l vada, cel putin la fata, pe "alesul" lui! -, daca, prin acest sistem (altul decat votul pe liste), multi si-ar pierde privilegiile? Ei, liderii partidelor, stiu bine ca, prin uninominal, toti belferii, rupti total si demult de realitatea zonelor de origine (unde au doar cabinete luxoase si secretare), nu ar mai "pupa" pozitii eligibile. Si, in majoritatea cazurilor