Satele si comunele din apropierea municipiului Arad au devenit tinta preferata a celor care doresc sa lase viata de la oras pe cea linistita de la tara. De la inceputul acestui an, zeci de case din localitatile limitrofe municipiului Arad au fost cumparate de cei care au renuntat la apartamentele de bloc. Astfel, in ultimul timp au inceput sa apara case noi si chiar vile in localitati precum Livada, Sanleani, Vladimirescu sau Fantanele.
In comuna Livada, preturile la case si terenuri pentru constructie au explodat in ultimele luni, de cand a fost inregistrata migratia orasenilor spre sate si comune. "In Livada, un metru patrat de teren se vinde acum cu mai mult de 20 de euro", a precizat Militon serb, primarul comunei. De asemenea, o casa mai veche, aflata pe un teren de 500 de metri patrati, costa aproximativ 30.000 – 40.000 de euro. si asta in conditiile in care investitia nu se termina aici. Caci, casa trebuie daramata, iar in locul ei ridicata alta. Pretul creste pentru un teren mai mare. Daca se solicita o casa buna pe aceeasi suprafata de teren, care trebuie doar imbunatatita, cel interesat este nevoit sa scoata din buzunar nici mai mult nici mai putin de 60.000 – 70.000 de euro.
In comuna Vladimirescu, preturile sunt mai mari. O casa mica, pe o suprafata de teren de 600 de metri patrati, costa peste 40.000 euro. "La noi nu prea mai sunt case de vanzare. Cererea este foarte mare. M-am uitat si in ziare, la anunturi, dar nu prea mai sunt case de vanzare. S-au vandut ca painea calda", a spus viceprimarul comunei, Florin Mitrea.
Aproximativ 50.000 de euro costa o casa pe o suprafata de teren de 1.000 de metri patrati in comuna Zadareni. "La noi case slabe, care sa fie daramate, nu mai sunt. S-au vandut si vilutele cu 150.000 de euro. De vreo doi, trei ani am observat o crestere a vanzarilor la case si terenuri, aradenii fiind foarte int